Pedeapsă record pentru crima din Vidin | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pedeapsă record pentru crima din Vidin

Sentinţă dură pentru tânărul de 24 de ani care, în vara acestui an, şi-a ucis prietenul cu mai multe lovituri de cuţit, în scara unui bloc din cartierul Vidin.
Astfel, zilele trecute, judecătorii Tribunalului Brăila l-au condamnat pe Alexandru Iulian Crăescu, zis "Neamţu", la o pedeapsă de 18 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor în stare de recidivă postcondamnatorie, obligându-l, totodată, să plătească familiei celui pe care l-a ucis suma totală de 250.000 de euro (daune morale) şi 30.000 de lei (despăgubiri civile). La aceasta se adaugă o pedeapsă complementară de 5 ani, constând din interzicerea unor drepturi civile. Pedeapsa record pronunţată la Tribunalul Brăila a fost posibilă întrucât magistraţii au respins ca "nefondată" cererea avocatului apărării prin care se solicitau circumstanţe atenuante pentru "Neamţu". De altfel, inculpatul a declarat încă de la început că s-ar fi aflat în legitimă apărare, însă reprezentanţii acuzării nu l-au crezut.
Prin aceeaşi sentinţă judecătorească, autorul agresiunii din Vidin a fost obligat la plata unor despăgubiri către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Brăila, iar la rămânerea definitivă a condamnării inculpatul va plăti cheltuieli de judecată de cel puţin 4.000 de lei. Hotărârea Tribunalului Brăila nu este definitivă, întrucât autorul agresiunii a declarat apel.

O crimă care a distrus două familii

Criminalul şi victima au copilărit împreună. Aveau vârste apropiate (24 respectiv 22 de ani), iar blocurile în care au locuit, la capătul cartierului Vidin, sunt învecinate. După ce tatăl inculpatului s-a recăsătorit, s-a mutat în acelaşi bloc cu familia Cabăţ, dar la parter, astfel că Alexandru Iulian Crăescu şi Stănel Ionuţ Cabăţ locuiau de ceva vreme în acelaşi imobil. Cei doi erau cunoscuţi drept nişte "rebeli" şi avuseseră de-a face cu legea.
Alexandru Iulian Crăescu, zis "Neamţu", a fost condamnat la 1 an şi 9 luni închisoare, pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. A fost liberat condiţionat din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi la data de 4 februarie 2014. Potrivit procurorului care s-a ocupat de caz, după ce a ieşit din puşcărie, inculpatul a început să se manifeste agresiv, "în încercarea de a-şi crea o imagine de tip dur, cu legături în lumea interlopă". Stănel Ionuţ Cabăţ a fost şi el încarcerat, fiind liberat din penitenciar în ziua de 29 mai 2014. La fel ca şi "Neamţu", Cabăţ devenise agresiv, mai ales pe fondul consumului de alcool, spun anchetatorii, iar în jurul datei de 20 iunie 2014 şi-a lovit vecinul cu care copilărise. Crăescu rămăsese cu un semn vizibil la ochiul stâng - echimoză periorbitară cu hemoragie subconjunctivală - astfel că între cei doi foşti deţinuţi exista un conflict mocnit, care avea să se termine cu o tragedie.
În noaptea de 24/25 iunie 2014, în jurul orei 1:00, Alexandru Iulian Crăescu, zis "Neamţu", se afla în apartamentul tatălui său, împreună cu Cosmin Dârjan (tatăl lui "Neamţu" este concubinul mamei lui Dârjan) şi cu o fată, Raluca. La un moment dat, la uşa apartamentului a venit Stănel Cabăţ care, aflat în stare avansată de ebrietate, a început să sune cu insistenţă şi să bată în uşă. Cosmin Dârjan s-a uitat pe vizor şi, văzându-l pe Cabăţ, s-a hotărât să nu-i deschidă. "Neamţu", însă, s-a decis să se răzbune într-un mod cumplit, care avea să facă înconjurul oraşului şi al ţării.
"Inculpatul a ieşit din dormitor, s-a uitat pe vizor şi s-a întors în camera sa, de unde a revenit cu un cuţit vânătoresc lung de 30 cm, din care lama de 18 cm şi o latură neascuţită zimţată, îndreptându-se direct către uşă. Dârjan Cosmin a încercat să-l oprească, însă acesta a descuiat uşa metalică, s-a îndreptat direct către victimă şi i-a aplicat o primă lovitură de cuţit în zona plexului, după care victima s-a aşezat pe vine şi apoi în şezut", precizează procurorul criminalist. Anchetatorii spun că, până să atingă pardoseala, cu artera aortă secţionată, Cabăţ a mai încasat trei lovituri de cuţit, două în zona coastelor şi a treia la braţul stâng.

"Nu am vrut să-l omor"

În loc să se oprească, "Neamţu" a continuat să-l măcelărească pe cel cu care copilărise. În momentul în care Cabăţ a ajuns în poziţia şezut, rezemat de perete şi agonizând într-o baltă de sânge, "Neamţu" i-a mai aplicat cinci lovituri de cuţit, de sus în jos, una în obrazul drept, una în umărul stâng şi trei în cap, în zona occipitală. Ultima lovitură de cuţit i-a străpuns victimei calota craniană. Procurorul de caz precizează: "Ţinând mâna pe mânerul cuţitului înfipt în craniul victimei, inculpatul i-a mai aplicat o lovitură de pumn. Dârjan Cosmin a încercat să-l tragă pe inculpat spre spate, acesta a replicat «lasă-mă că vreau să-l omor», martorul a replicat că victima era deja decedată, iar în aceste împrejurări inculpatul a intrat în camera sa, a luat o bluză de trening şi a plecat, având cuţitul asupra sa".
De ce a suprimat o viaţă, Alexandru Iulian Crăescu a luat un taxi şi s-a dus în cartierul Nedelcu P. Chercea, unde-l aşteptau doi prieteni, pe care-i sunase în prealabil şi care au plătit cursa.
La ora 0:57, Cosmin Dârjan a apelat serviciul unic pentru urgenţe 112, iar ofiţerul de serviciu de la IPJ Brăila a dirijat la adresa indicată un echipaj de la Ordine Publică. La ora 1:00, a fost sesizat Serviciul de Ambulanţă Judeţean, iar ambulanţa a sosit la locul faptei la ora 1:07. Cercetarea criminalistică la locul crimei a început la ora 1:30, după cum reiese din rapoartele poliţiei.
Autorul crimei din Vidin s-a predat poliţiei a doua zi, la ora 10:00. Ascunsese hainele murdare de sânge şi cuţitul cu care-şi hăcuise prietenul din copilărie. Crăescu a încercat să acrediteze ideea că s-ar fi aflat în legitimă apărare, însă anchetatorii au respins din start această variantă, mai ales că victima se afla în stare avansată de ebrietate. La autopsiere, s-a descoperit că Stănel Ionuţ Cabăţ avea 2,30 g la mie alcool în sânge şi 2,70 g la mie în urină (!). Ca să ajungă în apropierea blocului 38, fusese ajutat de trei tineri.
Întrebat de ce şi-a ucis prietenul cu sânge rece, tânărul de 24 de ani a răspuns simplu: "Nu am vrut să-l omor".
"Bătăile în uşă nu pot fi privite decât ca un scandal creat în scara blocului de o persoană în stare de ebrietate, scandal extrem de simplu de oprit prin apelarea serviciului unic de urgenţe (...) Un simplu apel telefonic era suficient pentru a asigura prezenţa imediată a unui echipaj de poliţie şi încetarea scandalului, nefiind necesar niciun contact direct cu victima. Ieşirea inculpatului, înarmat, în faţa apartamentului şi lovirea imediată a victimei, fără niciun schimb prealabil de cuvinte, dovedeşte intenţia directă de a ucide", a fost concluzia la care a ajuns reprezentantul acuzării.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro