• evenimentul va avea loc sâmbătă, 15 noiembrie, ora 11:00, la Sala ProArte a instituției din Piața Traian nr. 2 • moderator: Veronica Dobrin; invitate: Alina Mircea, muzeograf, și prof. Mirela Curcă, de la CNNB
Consiliul Județean Brăila și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila, îi invită pe pasionații de literatură, artă și frumos la lansarea volumului „Pelerinaj prin grădinile artelor”, de Ion Pirnog, apărut la Editura Ex Ponto - o abordare analitică și eseistică asupra diverselor forme de artă. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 15 noiembrie, de la ora 11:00, la Sala ProArte a CJCPCT Brăila.
Ion Pirnog, este și autorul unui „Ghid metodic de educație plastică” și și-a dedicat activitățile profesionale învățământului, dar și artelor vizuale, un domeniu care i-a devenit, mai târziu, izvor de inspirație.
Evenimentul va fi moderat de Veronica Dobrin și le va avea ca invitate pe Alina Mircea, muzeograf la Colecțiile de Artă ale Muzeului Brăilei „Carol I”, și Mirela Curcă, profesor la Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” Brăila și cadru didactic al Universității „Danubius”, din Galați. Evenimentul este urmat de o sesiune de autografe. Intrarea este liberă.
Evenimentul de sâmbătă va fi transmis live pe pagina de Facebook: Centrul.de.Creatie.Braila.