Peste 200 de raniti in urma unei manifestatii violente in Coreea de Sud | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Peste 200 de raniti in urma unei manifestatii violente in Coreea de Sud

Peste 200 de persoane au fost ranite in capitala sud-coreeana Seul in cadrul ciocnirilor violente dintre politie si manifestantii care se opun reluarii importurilor de carne de vita din Statele Unite, au declarat duminica politia si martorii oculari, citati de AFP.
Politia a folosit tunuri de apa impotriva multimii, care a ripostat cu bare de fier si pietre. Numeroase persoane cu traumatisme craniene au fost transportate la spital, potrivit martorilor.
Politia a mentionat ranirea a 114 persoane din rindurile personalului sau, dintre care 15 sint in stare grava. Alte 55 de persoane au fost arestate, potrivit sursei citate.
La rindul lor, organizatorii manifestatiei au afirmt ca peste 100 de civili au fost raniti, fara a furniza detalii despre natura si gravitatea ranilor.
"Circa 100 de cetateni au fost internati in spital", a declarat pentru agentia Yonhap unul dintre organizatorii manifestatiei, sub acoperirea anonimatului.
Violentele au izbucnit simbata noaptea, in momentul in care politia incerca sa impiedice manifestantii sa se apropie de birourile prezidentiale, dupa o demonstratie la care au participat 15.000 de persoane.
Acestea intervin la o zi dupa vizita in Coreea de Sud a secretarului american de Stat Condoleezza Rice, care a incercat sa calmeze temerile generate de importurile de carne de vita din Statele Unite, dupa un embargo intermitend impus in 2003.
Zeci de mii de manifestanti au protestat, adeseori violent, in ultimele saptamini fata de reluarea acestor importuri, reprosind Guvernului ca a ignorat ingrijorarile sanitare legate de riscurile bolii vacii nebune (encefalopatie spongiforma bovina) si mai ales a cedat in fata aliatului american.
De fapt, Washingtonul a determinat reluarea importurilor prin impunerea ei ca o conditie preliminara la ratificarea unui acord istoric de liber schimb semnat cu Seulul in aprilie 2007.
La 10 iunie, 100.000 de persoane au protestat pasnic in centrul capitalei Seul. De atunci, au avut loc manifestatii mai putin importante, unele dintre ele degenerind in violente.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro