Peste 500 de agresiuni comise de Revelion au fost reclamate la Koln şi mai mult de 100 la Hamburg | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Peste 500 de agresiuni comise de Revelion au fost reclamate la Koln şi mai mult de 100 la Hamburg

Numărul plângerilor depuse la poliţie în urma agresiunilor sexuale şi furturilor comise în noaptea de Revelion la Koln a depăşit 500, în timp ce la Hamburg au fost depuse peste 100 de reclamaţii, relatează agenţia germană DPA în pagina electronică.

Potrivit unui comunicat al poliţiei, 516 plângeri au fost depuse până în prezent la Koln, faţă de 379 câte erau anunţate anterior, aproximativ 40 la sută dintre acestea referindu-se la agresiuni sexuale.

Comunicatul precizează că un marocan în vârstă de 19 ani a fost arestat în legătură cu atacurile de Revelion, la care ar fi participat aproximativ 1.000 de bărbaţi în faţa principalei gări din oraşul german.

Poliţia examinează de asemenea reclamaţiile care vizează alţi 19 suspecţi identificaţi.

Majoritatea agresorilor ar fi de origine nord-africană sau arabă, ceea ce a alimentat dezbaterile privind decizia Germaniei de a primi peste un milion de imigranţi în ţară anul trecut.

Infracţiuni similare au avut loc de Revelion şi la Hamburg, unde au fost depuse 108 plângeri, dar şi în alte oraşe, într-o măsură mai mică.

Criticată pentru politica sa în favoarea solicitanţilor de azil, pe fondul agresiunilor de la Koln, Angela Merkel a promis înăsprirea legislaţiei.

"Cele petrecute în noaptea de Revelion sunt delicte penale respingătoare, care necesită răspunsuri hotărâte", a declarat Merkel, la finalul unei reuniuni de două zile a conducerii CDU, desfăşurată la Mainz. Înăsprirea legilor "este în interesul cetăţenilor, dar şi în interesul marii majorităţi a refugiaţilor", a adăugat ea.

Astfel, Merkel a informat că o persoană îşi poate pierde dreptul la azil dacă comite delicte, chiar şi în cazul în care este condamnată cu suspendare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro