Poşetă furată dintr-un salon de la Cardiologie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Poşetă furată dintr-un salon de la Cardiologie

Motivând că îşi caută o rudă, un bărbat a intrat într-un salon al Secţiei Cardiologie de la Spitalul "Sf. Spiridon" şi i-a sustras unei paciente poşeta. Jandarmii l-au prins pe cel suspectat de furt.
În ziua de 16 iulie, în jurul orei 15.30, o patrulă de jandarmerie a identificat un bărbat care a sustras o poşetă, dintr-un salon al spitalului. "Suspectul, Mircea I., de 40 ani, din Brăila, sub pretextul că îşi caută o rudă pentru a o vizita, a intrat într-un salon al secţiei de cardiologie, de unde i-a sustras unei paciente în vârstă de 62 ani o poşetă în care se aflau diferite bunuri personale", a precizat plt. maj. Sorin Neftode din cadrul Jandarmeriei Brăila.
Sesizaţi de agenţii de pază, jandarmii l-au identificat pe bărbatul în cauză, căruia i-au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. Acestea au fost înaintate lucrătorilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, în vederea continuării cercetărilor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro