Poliţiştii l-au identificat şi reţinut pe B.M. (26 de ani) din comuna Râmnicelu, urmărit la nivel naţional şi internaţional, întrucât se sustrăgea executării unei pedepse de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. De asemenea, oamenii legii au găsit şi o minoră de 15 ani, care a dispărut de la domiciliu în ziua de 27 ianuarie. Fiind audiată, fata a declarat că a plecat în mod voluntar de acasă şi a stat la prietenul său, în perioada dispariţiei nefiind victima vreunei infracţiuni.
