Poliţiştii nu îi iartă pe călătorii din autobuze şi şoferii prinşi fără mască | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Poliţiştii nu îi iartă pe călătorii din autobuze şi şoferii prinşi fără mască

* în ziua de 30 iulie, poliţiştii şi jandarmii au continuat acțiunile de control în mijloacele de transport în comun, fiind depistate 26 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție privind purtarea corespunzătoare a măştii * taximetriştii au fost şi ei verificaţi cu atenţie, însă nici cei aflaţi la terase nu au fost scăpaţi din vedere

 

 

 

Cât de importantă este masca de protecţie pentru călătorii din autobuze, taxi, dar şi pentru conducători auto!? Alte 26 de persoane prinse în neregulă, în mijloacele de transport în comun.

În ziua de 30 iulie, poliţiştii brăileni împreună cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila și polițiști locali au desfăşurat acţiuni de verificare la mai multe societăți comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun și în cele cu regim de TAXI, de pe raza municipiului Brăila. Principalul obiectiv a fost siguranța cetățenilor, în contextul prevenirii răspândirii COVID - 19.

Aceștia au verificat 52 de societăți comerciale, au legitimat peste 100 de persoane și au controlat 185 de vehicule,149 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun. Cu această ocazie au fost constatate 51 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 18.000 de lei.

Potrivit poliţiştilor, dintre sancțiunile aplicate, 31 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 5 fiind aplicate mijloacelor de transport în regim de TAXI (2 conducătorilor auto și 3 pasagerilor). Alte 8 sancţiuni s-au aplicat la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, plus 4 la Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi.

De asemenea, polițiștii brăileni, împreună cu polițiștii locali, au acționat și în mijloacele de transport public de persoane de pe raza municipiului, având ca principal obiectiv siguranța cetățenilor, în contextul prevenirii răspândirii COVID - 19. Cu această ocazie au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 11.000 de lei, fiind depistate 26 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție privind purtarea corespunzătoare a măştii de protecție în mijloacele de transport, dintre care 2 conducători auto și 24 de pasageri”, a precizat insp. Laura Belciugan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro