Poli Timisoara risca depunctarea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Poli Timisoara risca depunctarea

Gruparea Poli Stiinta Timisoara risca, conform regulamentului disciplinar, o sanctiune cuprinsa intre trei si noua puncte penalizare ca urmare a memoriilor depuse impotriva presedintelui Marian Iancu de cluburile Steaua si Dinamo, dar si a directorului general al FRF, Ionut Lupescu.
Directorul general al FRF, Ionut Lupescu, a declarat, marti, agentiei MEDIAFAX, ca nu stie care este situatia memoriului inaintat la Comisia de Disciplina. "Nu stiu daca a ajuns la comisie pentru ca sint plecat din tara. Era la secretariat, nu stiu daca a fost depus. Voi vedea cind ma intorc ce se va intimpla", a spus Lupescu.
Directorul sportiv al FC Dinamo, Petre Buduru, a mentionat, pentru MEDIAFAX, ca nu mai tine minte daca memoriile depuse impotriva lui Marian Iancu au fost clasate. "Noi am avut mai demult niste lupte, dar parca s-au incheiat. Sint multe memorii depuse, nu mai tin minte daca s-au incheiat. Avem un avocat care se ocupa de astfel de probleme. Au fost depuse in urma unor declaratii, si cu Bosinceanu si cu Gigi Becali, si cred ca s-au incheiat litigiile astea", a adaugat Buduru.
Potrivit avocatului FC Steaua, Catalin Ciubota, gruparea din Bulevardul Ghencea a facut memoriu impotriva lui Marian Iancu, pentru declaratii jignitoare, cazul fiind pe rol la Comisia de Disciplina, care a dat un nou termen de judecata.
Presedintele gruparii banatene, Marian Iancu, a afirmat ca nu are ce face in cazul in care Poli va fi depunctata. "Nu stiu, astept sa ma convoace. Avem un avocat care se ocupa de aceste aspecte. Dinamo stiu ca o sa se retraga pentru ca putem face si noi memorii impotriva lor, de asemenea si la Lupescu pot depune memoriu impotriva lui. Ar mai fi Steaua, dar ceea ce am spus eu a spus toata lumea. Daca va ajunge Poli sa fie depunctata pentru asta, nu avem ce face", a declarat, agentiei MEDIAFAX, Iancu.
Marian Iancu nu crede intr-o eventuala depunctare de catre Comisia de Disciplina si este de parere ca in cel mai rau caz va fi suspendat. "Fata de Steaua am spus ce a spus toata lumea, nu am spus nimic mai mult, ca este ajutata de arbitri si acest lucru a fost recunoscut de absolut toata lumea. Fata de Lupescu e adevarat ca si eu l-am jignit, dar si dinsul pe mine si lucrurile s-au asezat, am decis sa nu mai vorbim unii despre altii. In cazul Dinamo si domnul Dinu a avut niste cuvinte in urma carora ar putea ajunge la comisie. Nu vad de ce am putea fi depunctati. Cel mult, asa cum am patit-o toti, voi fi din nou suspendat", a spus Iancu.
Oficialul gruparii timisorene a precizat ca de acum incolo se va abtine de la alte comentarii impotriva altor oameni din fotbal. "Ce este important acum este ca eu ma voi abtine de acum incolo, am altfel de comentarii, voi incerca sa domesticesc pe cit posibil limba romana. Eu nu cred in masura depunctarii si sper sa nu se ia impotriva noastra, desi orice este posibil", a mentionat Iancu.
La data de 18 februarie, Marian Iancu l-a acuzat, in cadrul unei emisiuni televizate, pe Ionut Lupescu ca ar fi implicat in mafia pariurilor sportive. "Mafia pariurilor sportive alege un om din federatie si la noi exista acel om care face reclama la o firma de pariuri sportive, afirmatia il vizeaza pe Ionut Lupescu. Nu am date, ca nu fac cercetari. Cum va imaginati ca Lupescu deleaga anumiti arbitri la meciuri care sint incluse la anumite case de pariuri?", a spus Marian Iancu.
La 15 martie, Iancu a declarat ca Dinamo nu are echipa, dar are "logistica" necesara pentru a cistiga, facind referire la arbitrajele favorabile de care campioana Romaniei ar fi beneficiat. "Daca am termina pe doi ar insemna ca e un campionat curat, ceea ce e imposibil. Vedeti doar in ce mod aduna puncte Steaua, Dinamo, CFR Cluj, echipe pregatite pentru performanta, in ghilimele. Dinamo nu poate, are trei meciuri consecutive in care e ajutata de arbitri, dar nu poate. Sa o vedeti la anul pe Dinamo, cind vor avea si echipa, nu numai logistica", a comentat Iancu.
Tot atunci, Iancu a acuzat ca Steaua este echipa federatiei. "E normal ca locul doi sa fie al Stelei, in primul rind Steaua este o echipa agreata de federatie. E vorba de coeficienti, iar pentru o eventuala participare in Liga Campionilor acest lucru o ajuta sa aiba un adversar mai facil decit ar avea Urziceni sau Poli Timisoara. Apoi, nu avem logistica necesara sa facem fata Stelei, si ma refer la cea din afara terenului. Ma refer la platane. Sa fiu umilitul de serviciu in Liga Campionilor, asa cum ne-a obisnuit Steaua, e prea mult, mai bine mergem in Cupa UEFA", a spus Iancu.
Doua zile mai tirziu, conducatorii celor doua grupari, Marian Iancu si Gigi Becali, s-au jignit reciproc in cadrul unei emisiuni televizate, numindu-se "golan tomnatic", "tigan" si "vagabond".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro