Politia londoneza considera moartea lui Badri Patarkatisvili drept suspecta | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Politia londoneza considera moartea lui Badri Patarkatisvili drept suspecta

Anchetatorii britanici trateaza moartea omului de afaceri georgian, aflat in exil la Londra, Badri Patarkatisvili, decedat in noaptea de marti spre miercuri la resedinta sa din apropiere de Londra, drept suspecta, relateaza Reuters.
"Fiind o moarte subita, este considerata suspecta", a declarat un purtator de cuvint al politiei din Surey. "Va fi efectuata necropsia pentru a stabili cauza mortii", a explicat el.
Patarkatisvili, in virsta de 52 de ani, a condus si finantat o campanie impotriva presdintelui Georgiei, Mihail Saakasvili.
Un post de televiziune georgian a relatat ca omul de afaceri a murit la locuinta sa din Leatherhead, la sud de Londra, in urma unui infarct, iar sustinatorii sai au cerut expertilor internationali deschiderea unei anchete.
"S-a intimplat la ora 23.00 la locuinta lui Badri din afara Londrei. Din cite stiu de la rudele sale, moartea a fost provocata de probleme cardiace", a declarat Boris Berezovski, un prieten si partener de afaceri al lui Patarkatisvili.
Rati Sartava, un consilier al lui Patarkatisvili din Tbilisi, a declarat ca decesul omului de afaceri a fost provocat de acuzatiile guvernului presedintelui Mihail Saakasvili impotriva sa, relateaza agentia Interfax. Oficialii Guvernului georgian au refuzat sa comenteze decesul omului de afaceri.
"Moartea lui este o mare pierdere pentru tara noastra. Stiu ca vroia sa faca foarte multe lucruri bune pentru Georgia", a declarat fostul presedinte georgian Eduard Sevardnadze.
Vladimir Kolesnikov, seful adjunct al comisiei pentru securitate din cadrul Duma (Camera Inferioara a Parlamentului rus) a declarat ca "in spatele mortii lui Badri ar putea fi anumite interese". "De aceea (...), institutiile din tara mea nu sint indiferente cu privire la cauza decesului sau", a adaugat el.
Patarkatisvili, in virsta de 52 de ani, locuia la Londra de un an, dupa ce autoritatile georgiene l-au acuzat ca organizeaza o lovitura de stat impotriva presedintelui si au emis un mandat de arestare pe numele sau.
El a candidat la alegerile prezidentiale din ianuarie, dar nu a revenit in tara pentru a desfasura o campanie electorala de teama ca ar putea fi arestat. A obtinut doar sapte la suta din voturile exprimate.
Patarkatisvili era, de asemenea, actionar la postul independent de televiziune Imedi, care a avut o atitudine antiguvernamentala pina cind a fost inchis in noiembrie de autoritati.
Publicatia londoneza Sunday Times a publicat in decembrie un articol in care dezvaluia un posibil complot de asasinare a lui Patarkatisvili, care a cerut Guvernului de la Tbilisi sa demareze imediat o ancheta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro