Politia Romana se lauda cu operatiunea "Braila" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Politia Romana se lauda cu operatiunea "Braila"

Operatiunea "Braila", cea in urma careia a fost anihilata o retea de prostitutie si trafic de persoane condusa de braileanul Cosmos Tanase, figureaza ca exemplu de operatiuni de succes in evaluarea Politiei Romane pe 2006, institutie ce si-a prezentat, joi, bilantul, in cadrul unei videoconferinte organizate la nivel national. Actiunea cu nume de cod "Braila" s-a desfasurat, in perioada 25 ianuarie -16 martie, in cooperare cu autoritatile spaniole si a fost coordonata de seful Politiei Romane. Important de remarcat este faptul ca armata de politisti si procurori a actionat cu o discretie maxima, i-a filat pe suspecti timp de 7 saptamini si a strins probe zdrobitoare impotriva acestora, fara sprijinul Politiei Braila. In urma acesteia au fost arestati 283 de romani si au fost identificati alti 74, care se aflau ilegal pe teritoriul Spaniei. Anchetatorii au facut 51 de perchezitii domiciliare, fiind descoperite si ridicate mijloace de falsificare de carti de credit, 900 de carti de credit falsificate, documente de identitate contrafacute, autoturisme de lux, bijuterii din aur, placute de inmatriculare auto false, droguri, instrumente utilizate la comiterea de spargeri, arme albe, bunuri provenite din savirsirea de infractiuni, precum si suma de 33.500 euro.
In bilantul Politiei Romane, alaturi de operatiunea "Braila" se mai numara operatiunile "Fagul" si "Torino", desfasurate in cooperare cu autoritatile olandeze si italiene, in urma carora au fost anihilate alte doua retele de trafic de persoane in scopul exploatarii sexuale, sute de traficanti fiind retinuti si arestati atit in tara, cit si in strainatate. La capitolul "Politica combaterii criminalitatii", in 2006 structurile de combatere a criminalitatii organizate au constatat cu 13,11% (9.627) mai multe infractiuni fata de 2005, fiind puse sub invinuire 6.789 persoane (cu 8,76% mai multe), dintre care au fost retinute/arestate 1.319 persoane. Cazuistica in domeniul traficului de fiinte umane evidentiaza o diminuare a victimizarii cu 21% in anul 2006, comparativ cu anul 2005. In privinta criminalitatii stradale, anul trecut s-a realizat o activitate preventiva intensa, inregistrindu-se o scadere a infractiunile grave: cu 50% violurile, cu 18% omorurile si cu 6% tilhariile. Au crescut, insa, furturile din buzunare, posete si genti (cu 22%) si numarul autovehiculelor furate (cu 19%).
De asemenea, in evaluarea activitatii Politiei Romane se specifica si faptul ca intreaga activitate a fost concentrata si pe prioritatile Romaniei in procesul de integrare in Uniunea Europeana, reusindu-se eliminarea tuturor masurilor semnalate prin steaguri rosii (4) si prin steaguri galbene (7), la inceputul anului. Raportul de monitorizare al Comisiei Europene, dat publicitatii la data de 26 septembrie 2006, a stabilit ca "multe dintre provocarile cuprinse in raportul din mai al Comisiei au fost solutionate. Un numar de probleme sectoriale au fost rezolvate. S-au inregistrat progrese in domeniul (...) luptei impotriva coruptiei, spalarii banilor si crimei organizate."

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro