POLITIC: Băsescu spune că nu-i place situaţia politică, dar admite că nici foştii miniştri nu erau mai buni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Băsescu spune că nu-i place situaţia politică, dar admite că nici foştii miniştri nu erau mai buni

Preşedintele Traian Băsescu a spus sâmbătă seara într-o întâlnire cu românii din Chicago că nu-i place situaţia politică actuală, dar a admis că nici foştii miniştri nu erau mai buni.

"Aş vrea să clarific un lucru, să nu credeţi cumva că mie îmi place situaţia politică actuală. Să nu vă gândiţi la asta", a spus Băsescu, râzând, referindu-se la schimbarea Guvernului Ungureanu cu cel al Victor Ponta, potrivit unor înregistrări ale TVR.

"Părerea mea este că indiferent cine ar veni la putere, lucrurile nu mai pot fi date înapoi. Singura deosebire poate fi merg mai repede sau mai puţin repede. Dar merg în direcţia buna, asta este convingerea mea ca om care ştie dedesubturile statului român şi intimitatea lui", a spus el.

Băsescu a adăugat că deşi la putere a venit Guvernul Ponta, unele lucruri, precum independenţa justiţiei, nu mai pot fi influenţate de partide. "Sunt lucruri care nu mai pot fi date înapoi. Nu mai poţi să îi spui românului astăzi că nu are dreptul la justiţie, că las că în justiţie spunem noi ce să facem, noi partidul. Nu mai poţi să pui instituţii, Parchetele, în subordinea partidului", a adăugat el, amintind apoi de stenogramele de la PSD "unde domnul Năstase spunea cum să îl ancheteze, să îl aresteze pe Băsescu".

De asemenea, întrebat de ce a acceptat ca în noul guvern să fie miniştri care "nu sunt tocmai buni", preşedintele a răspuns râzând că nici miniştrii precedenţi nu au fost mai buni. "Nici ăilalţi nu au fost mult mai buni. Ştiţi, trebuie să fim cinstiţi", a comentat preşedintele.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro