POLITIC: Blaga: Îi cerem lui Ponta ca în discuţiile cu FMI să nu încerce încadrarea în deficit inventând taxe | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Blaga: Îi cerem lui Ponta ca în discuţiile cu FMI să nu încerce încadrarea în deficit inventând taxe

PDL va cere să se întâlnească cu delegaţia FMI, care vine marţi la Bucureşti şi va solicita PSD, PNL, premierului Victor Ponta ca în discuţiile cu Fondul "să nu încerce să se încadreze în deficit inventând taxe şi impozite", a declarat, luni, preşedintele PDL, Vasile Blaga.

Întrebat dacă PDL va cere să se întâlnească cu delegaţia FMI, Blaga a spus: "O să cerem. Ei de abia mâine (marţi - n.r.) vin în România, dar de astăzi o să cerem PSD, PNL, lui Victor Ponta, ca premier al României, ca în demersurile, în discuţiile pe care le are şi le va avea cu FMI să nu încerce, ca şi pe parcursul anului trecut, să se încadreze în deficitul cerut de FMI, inventând taxe şi impozite, ci, dimpotrivă, luând măsuri de creştere economică, de reducere a evaziunii fiscale".

Blaga a adăugat că Guvernul poate să renunţe şi la taxa de 7 eurocenţi la combustibil, având în vedere că preţurile au crescut chiar dacă această taxă nu a intrat încă în vigoare şi că toate lucrurile se scumpesc în România.

"Deci au alte măsuri de luat pentru o creştere economică şi nu măsuri pentru a distruge bruma de investiţii prevăzută în buget", a mai spus Blaga.

O misiune a Fondului Monetar Internţional (FMI) va sosi marţi la Bucureşti, împreună cu reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Banca Mondială, pentru discuţii privind prima şi a doua evaluare a acordului stand-by, vizită care se va încheia pe 5 februarie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro