POLITIC: Boc: USL legalizează corupţia pentru demnitari în România şi întoarce ţara la regimurile africane | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Boc: USL legalizează corupţia pentru demnitari în România şi întoarce ţara la regimurile africane

Fostul premier Emil Boc consideră că prin ultimele modificări la Codul Penal "USL legalizează corupţia pentru demnitari în România" şi îşi bate joc de tot ce s-a făcut bun în ultimii ani în materie de luptă împotriva corupţiei şi de democraţie, întorcând ţara la regimurile africane.

Emil Boc a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că USL vrea să creeze o categorie de supercetăţeni, demnitarii, "la care legea să nu poată ajunge".

"USL legalizează corupţia pengtru demnitari în România şi îşi bate joc de tot ce s-a făcut în România bun în ultimii ani în materie de luptă împotriva corupţiei şi de democraţie. USL întoarce România la regimurile africane, în care n-are nicio legătură legea cu demnitarul. În Constituţie, avem un articol foarte clar care spune că «nimeni nu este mai presus de lege». Or, USL propune să legalizăm corupţia pentru demnitari, să legalizăm conflictele de interese pentru demnitari, să îi absolvim de răspundere penală printr-o lege a amnistiei, să creăm o categorie de supercetăţeni, demnitarii, la care legea să nu poată ajunge. Aşa ceva, un asemenea regim propus de USL, nu există în UE, poate prin Africa mai există aşa ceva", a spus Boc.

Potrivit acestuia, USL boicotează interesele României, şansa integrării depline în UE şi de a fi un stat respectat în UE.

"Nu vreau să mă gândesc la ce vor scrie rapoartele UE pe Justiţie despre România, după ce aud aceste năzdrăvănii fără precedent, sau prostii de neconceput într-un stat de drept în UE. Asta este adevărata faţă a USL. Românii sunt cei care suferă, pentru că vom pierde credibilitate în UE şi vom fi afectaţi pe toate componentele", a mai spus Boc.

Fostul premier "se teme" ca acţiunile USL să nu afecteze România în privinţa fondurilor europene.

"Tare mi-e frică ca nu cumva ceea ceea ce face azi USL să ne afecteze în materia fondurilor europene pe care România le va avea în viitor, pentru că nimeni nu va da fonduri europene unei ţări care legalizează corupţia. În UE există respect faţă de banul public, transparenţă, respect faţă de modul cum se cheltuie resursele financiare. Cum să dai dai fonduri europene României, când îşi propun ca demnitarii să fie absolviţi de corupţie, să nu răspundă pentru dare sau luare de mită, trafic de influenţă?", a mai arătat Emil Boc.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal.

Este vorba despre proiectul de Lege pentru abrogarea art. 74 indice 1 din Codul penal, la care au fost adoptate mai multe amendamente.

Prin această decizie, preşedintele şi parlamentarii ies şi de sub incidenţa articolului 253 indice 1 din Codul penal, privind conflictul de interese, definit drept "fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură".

Proiectul de lege a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară a Camerei şi a fost votat fără ca raportul comisiei să fie publicat şi fără dezbatere în plen.

De altfel, Comisia juridică a întocmit raportul luni seară, în aceeaşi şedinţă controversată în care a fost adoptat şi proiectul Legii amnistierii.

Conform raportului, obţinut de MEDIAFAX, printr-un amendament propus şi adoptat de Comisia juridică, preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal.

Astfel, la articolul 147 Codul Penal prevede că "prin «funcţionar public» se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 (autorităţi, instituţii publice, persoane juridice de interes public - n.r.)". De asemenea, "prin «funcţionar» se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat".

Comisia juridică a introdus un nou alineat potrivit căruia: "Sunt exceptaţi de la dispoziţiile art. 147, Preşedintele României, deputaţii şi senatorii, precum şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei profesii liberale, în baza unei legi speciale şi care nu sunt finanţaţi de la bugetul de stat, aceştia răspunzând penal, civil sau administrativ în conformitate cu dispoziţiile legilor speciale în baza cărora îşi desfăşoară activitatea, precum şi cu dispoziţiile dreptului comun, cu respectarea dispoziţiilor prezentului alineat".

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a postat, marţi, pe Facebook, înaintea votului din Parlament privind proiectul de lege, un mesaj în care arată că "se va crea o super-imunitate", iar "istoricul de cazuri al ANI va fi aruncat în aer în cazul a 25 de senatori şi deputaţi".

Direcţia Naţională Anticorupţie a arătat că, în urma acestor modificări aduse Codului Penal, parlamentarii trimişi în judecată pentru fapte de corupţie sau asimilate acestei infracţiuni ar putea să fie achitaţi, iar cei aflaţi în detenţie, prin condamnări definitive, ar putea fi puşi în libertate.

DNA a precizat că preşedintele, senatorii şi deputaţii, avocaţii, notarii şi executorii judecătoreşti nu vor mai putea fi cercetaţi şi sancţionaţi pentru infracţiuni de corupţie şi infracţiuni asimilate celor de corupţie, cum ar fi luarea de mită şi abuzul în serviciu.

"Menţionăm că pe rolul instanţelor de judecată se află în curs de judecare sau în executarea pedepselor un număr de 28 de parlamentari, în cauze instrumentate de DNA", a arătat instituţia, într-un comunicat de presă.

Consiliul Superior al Magistraturii a criticat, la rândul său, modificările aduse Codului Penal, subliniind că nu le-a primit spre avizare, aşa cum prevede legea.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că va retrimite Parlamentului legea prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici, el menţionând că "nu putem confunda Preşedinţia şi Parlamentul cu un butic din Gara de Nord".

Şeful statului a mai spus că modificările la Codul penal adoptate de Camera Deputaţilor sunt "dramatice" şi "dărâmă zece ani de muncă şi activitate a instituţiilor anticorupţie" precum DNA sau ANI.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro