POLITIC: Corlăţean a discutat cu John Kerry despre Ucraina: Kievul trebuie să respecte statul de drept | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Corlăţean a discutat cu John Kerry despre Ucraina: Kievul trebuie să respecte statul de drept

Ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, a avut marţi, la Bruxelles, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, John Kerry, în cursul căreia s-a discutat şi despre situaţia din Ucraina, ambele părţi subliniind necesitatea transmiterii unui mesaj coordonat, de susţinere a proceselor democratice.

Conform unui comunicat MAE remis miercuri agenţiei MEDIAFAX, întrevederea ministrului Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, cu secretarul de stat al SUA, John Kerry, a avut loc în contextul participării la reuniunea ministerială NATO.

Potrivit sursei citate, discuţiile au reconfirmat cooperarea excelentă a celor două state în cadrul NATO, caracterul privilegiat al relaţiilor bilaterale, progresul constant înregistrat în interacţiunea româno-americană în ultima perioadă, precum şi interesele şi preocupările comune în contextul evoluţiilor pe arena regională şi internaţională.

Ministrul Titus Corlăţean a subliniat importanţa menţinerii ritmului dinamic şi susţinut al dialogului politic bilateral la nivel înalt, imprimat de vizita recentă a premierului Victor Ponta la Washington D.C. (20-24 octombrie 2013) şi de ceremonia de marcare a începerii lucrărilor principale de construcţie la Facilitatea Antirachetă de la Baza Militară Deveselu (28 octombrie 2013).

Ministrul Titus Corlăţean a adresat secretarului de stat al SUA invitaţia de a vizita România în 2014.

Cei doi oficiali au avut şi un schimb de vederi privind o serie de teme de actualitate de pe agenda internaţională - cu accent pe Republica Moldova, Parteneriatul Estic al Uniunii Europene, evoluţiile din Ucraina.

Cu referire la Republica Moldova, cei doi demnitari au salutat parafarea de către aceasta a Acordului de Asociere şi a Acordului Comprehensiv de Liber Schimb cu Uniunea Europeană, cu ocazia Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius. În contextul sprijinului constant şi ferm al României pentru aspiraţiile pro-europene ale Republicii Moldova, ministrul Titus Corlăţean a salutat apropiata vizită la Chişinău a secretarului de stat al SUA, care reprezintă o recunoaştere din partea Washington-ului a progreselor Republicii Moldova pe linia reformelor democratice şi statului de drept şi a eforturilor pentru o dezvoltare economică susţinută.

"Cu referire la evoluţiile actuale din Ucraina, a fost subliniată, de ambele părţi, necesitatea transmiterii unui mesaj coordonat, de susţinere a proceselor democratice din Ucraina, de respectare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi încurajare a dialogului dintre autorităţi, opoziţie şi societatea civilă, pentru asigurarea stabilităţii interne. Ucraina, inclusiv în calitate de Preşedinţie în Exerciţiu a OSCE, trebuie să respecte pe deplin angajamentele sale internaţionale, statul de drept şi normele democratice", se mai arată în comunicat.

Aproximativ 100 de manifestanţi proeuropeni au încercat să blocheze miercuri sediul Guvernului, unde urmează să aibă loc o şedinţă a Consiliului de miniştri, însă toate căile de acces erau blocate de poliţie, potrivit unui jurnalist AFP.

Manifestanţii, care protestează faţă de suspendarea procesului integrării europene a Ucrainei, au fost nevoiţi să se oprească la cordoanele de poliţişti, scandând "Ruşine!" şi "Demisia!".

Ei cer plecarea premierului Mikola Azarov şi preşedintelui Viktor Ianukovici de la putere.

Aproximativ 100 de poliţişti au fost mobilizaţi pentru a asigura securitatea instituţiei.

Este vorba despre prima reuniune a Guvernului ucrainean după demonstraţii de forţă ale opoziţiei, care a mobilizat peste 100.000 de manifestanţi în Piaţa Independenţei, la Kiev, şi alte zeci de mii în alte oraşe din ţară.

Confruntări cu forţele de ordine în cursul acestei manifestaţii s-au soldat cu peste 100 de răniţi, inclusiv numeroşi jurnalişti.

Forţele antirevoltă ucrainene au evacuat marţi, prin violenţă, Piaţa Independenţei, ocupată de mai multe zile de către opoziţie, rănind aproximativ 30 de persoane.

Autorităţile ucrainene au recunoscut "excese" din partea poliţiştilor, iar şeful poliţiei capitalei a fost nevoit să demisioneze în urma acestei reprimări, care a consolidat mobilizarea opozanţilor.

Autorităţile ucrainene au suspendat în mod brusc, la sfârşitul lui noiembrie, semnarea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană, aflat în pregătire de mai multe luni, reorientându-se către Rusia.

Această schimbare de poziţie a provocat manifestaţii din partea opoziţiei şi o mobilizare fără precedent de la "revoluţia portocalie" prooccidentală din 2004.

Sub presiunea străzii şi liderilor opoziţiei, între care boxerul Vitali Kliciko, fostul preşedinte al Parlamentului Arseni Iaţeniuk şi naţionalistul Oleg Tiagnibok, Parlamentul a introdus pe ordinea de zi o moţiune de cenzură vizându-l pe Azarov şi Guvernul său, dar care nu a trecut.

Opoziţia îl acuză pe premier că este vinovat personal pentru violenţele comise de poliţişti împotriva unor manifestanţi şi că a "vândut Ucraina Rusiei".

O delegaţie ucraineană ar urma să efectueze o vizită la Bruxelles miercuri, pentru a continua negocieri ce ar putea permite semnarea unui acord de asociere cu UE în condiţii mai avantajoase pentru Ucraina, potrivit premierului ucrainean.

Altă delegaţie ucraineană este aşteptată miercuri la Moscova, pentru a discuta un parteneriat strategic cu Rusia, potrivit aceleiaşi surse.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro