POLITIC: Fenechiu spune că nu a demisionat din conducerea PNL, dar ar fi dispus să o facă dacă îi cer colegii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Fenechiu spune că nu a demisionat din conducerea PNL, dar ar fi dispus să o facă dacă îi cer colegii

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a infirmat, marţi, printr-un comunicat de presă, informaţia potrivit căreia a demisionat din funcţiile de conducere din partid, dar a reiterat faptul că este dispus să facă acest pas dacă îi cer colegii acest lucru, transmite corespondentul NewsIn.

"În primul rând, eventuala mea demisie reprezintă un angajament politic strict între mine şi Partidul Naţional Liberal. Sunt dispus să fac acest pas dacă conducerea partidului consideră că rezultatele obţinute la referendumul de demitere a lui Traian Băsescu nu au fost satisfăcătoare. Nu mi-am dat demisia din funcţiile de conducere din partid şi nu a fost niciodată vorba că îmi voi da demisia din PNL. Consider că singurii în măsură să mă judece sunt colegii mei şi le stau oricând la dispoziţie", a spus Fenechiu, prin intermediul unui comunicat de presă.

Luni seară, şeful campaniei pentru referendum a PNL a recunoscut, într-o intervenţie la un post local de televiziune din Iaşi, că a discutat cu colegii de partid privind intenţia lui de a demisiona din Biroul Permanent Naţional.

"În ceea ce mă priveşte, mi-am depus deja astăzi (luni - n.r.) funcţiile de conducere din partid pe masă. Şi dacă, într-adevăr acţiunea noastră nu va reuşi, nu mă mai interesează funcţii de conducere în PNL, cel puţin deocamdată. (...) În ceea ce-l priveşte pe Crin Antonescu, sper din toată inima să nu se-ntâmple aşa ceva pentru că ar fi, cred eu, cea mai mare pierdere politică post-decembristă. Şi vom face şi noi, cât şi alţii, ca acest lucru să nu se-ntâmple", a spus Fenechiu, luni seară, într-o intervenţie telefonică la o emisiune difuzată de staţia locală din Iaşi a Digi 24.

În comunicatul trimis marţi presei, Fenechiu a mai spus că există în continuare "acest război important de dus împotriva lui Traian Băsescu, o bătălie în care cu toţii cei din USL suntem angajaţi să o ducem, de acum şi mai mult, în numele românilor, având în spate girul a 8,5 milioane de români care au avut ceva de spus la referendumul din această duminică".

„Dacă în condiţii de caniculă, atât de mulţi oameni i-au spus lui Traian Băsescu să plece, consider că duminică, la referendum, am înregistrat o mare victorie, o victorie care consider că ne obligă să continuăm războiul în numele românilor", a mai precizat Fenechiu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro