POLITIC: PMP poartă discuţii cu Boc, Scripcaru, Hava şi Gheorghe Ştefan pentru a-i coopta în fundaţie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: PMP poartă discuţii cu Boc, Scripcaru, Hava şi Gheorghe Ştefan pentru a-i coopta în fundaţie

Liderii PMP poartă discuţii cu primarii PDL Emil Boc, George Scripcaru, Mircea Hava şi Gheorghe Ştefan, pentru a se alătura formaţiunii, prin Fundaţia Mişcarea Populară, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse politice.

Conform surselor citate, cei mai importanţi primari ai PDL ar urma să se alăture Mişcării Populare, discuţiile cu aceştia purtându-se în aceste zile.

Este vorba despre primarul municipiului Cluj-Napoca, fostul premier Emil Boc, primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, primarul muncipiului Alba-Iulia, Mircea Hava, şi primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan.

Acestora li se adaugă primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă. Acesta a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că este membru în Fundaţia "Mişcarea Populară" încă din vara anului trecut, dar că nu părăseşte PDL pentru a nu-şi pierde mandatul. Falcă a fost rezervat în a-şi declara public sprijinul pentru PMP, spunând că ştie să facă diferenţa între activitatea sa în fundaţie şi responsabilitatea pe care o are în calitate de preşedinte al PDL Arad.

De altfel, nici ceilalţi primari care ar putea sprijini Mişcarea Populară nu vor părăsi PDL, pentru a nu îşi pierde mandatele de edili. De aceea, discuţiile care se poartă cu aceştia sunt pentru înscrierea lor în fundaţie.

Însă, înscrierea lui Emil Boc, George Scripcaru, Mircea Hava sau Gheorghe Ştefan în Fundaţia Mişcarea Populară ar fi un semnal important pentru ceilalţi membri PDL, mai ales în judeţele acestora, au explicat sursele citate.

George Scripcaru, Mircea Hava şi Gheorghe Ştefan sunt şi liderii organizaţiilor judeţene ale PDL din Braşov, Alba şi, respectiv, Neamţ, astfel că odată cu ei ar urma să se orienteze spre Mişcarea Populară din democrat-liberalii din aceste filiale.

Sâmbătă, la Braşov a avut loc şedinţa Colegiului Director lărgit al PDL, de la care au lipsit primarul Clujului, Emil Boc, primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, şi primarul din Alba Iulia, Mircea Hava.

Elena Udrea a anunţat, joi, că a demisionat din PDL şi s-a înscris în Mişcarea Populară.

În urma plecării acesteia, au trecut de la PDL la PMP parlamentarii democrat-liberali Camelia Bogdăneci, Daniel Geantă, Dragoş Gunia, Petru Movilă, Adrian Gurzău, Andrei Volosevici, Ciprian Rogojan, Florin Popescu, Florin Secară şi Gheorghe Florin.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro