POLITIC: Ponta: Înţeleg decizia lui Antonescu de a candida în afara USL, nu îşi asumă guvernarea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Ponta: Înţeleg decizia lui Antonescu de a candida în afara USL, nu îşi asumă guvernarea

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că înţelege la nivel politic decizia lui Crin Antonescu de a candida în afara USL la prezidenţiale, întrucât astfel nu îşi asumă responsabilitatea guvernării, el precizând că la nivel personal nu ar proceda similar.

Ponta a susţinut din nou că îşi doreşte ca primarul Sibiului, Klaus Iohannis, să vină în Guvern, arătând că îl va numi pe acesta pe orice funcţie solicitată, dar că liberalul refuză. "Eu vreau să-l numesc şi dânsul nu vrea", a spus Ponta, care a arătat că este dispus să-l numească pe Iohannis inclusiv în funcţiile de vicepremier şi ministru de Interne după restructurarea Guvernului.

Întrebat de ce crede că PNL nu doreşte acest lucru, Ponta a spus: "Pentru că domnul Antonescu a decis să candideze la prezidenţiale fără a-şi asuma responsabilitatea guvernării până atunci".

"Pot să înţeleg la nivel politic acest lucru, dar la nivel personal nu aş proceda aşa", a spus Ponta.

Întrebat dacă PSD ia în calcul să aibă un candidat propriu la prezidenţiale, Ponta a răspuns negativ.

Întrebat dacă, în condiţiile ruperii USL, Cabinetul său va beneficia de susţinerea UDMR, Ponta a spus că nu ştie acest lucru şi că nu a discutat aşa ceva.

Ponta a negat că s-ar fi întâlnit în cursul zilei de miercuri cu reprezentanţii UDMR.

Preşedintele PSD, Viorel Ponta, a declarat, joi, că are convingerea că liderul PNL Crin Antonescu a luat practic decizia de a candida la Preşediniţie din partea opoziţiei, pentru că până acum candidaţii opoziţiei au câştigat de fiecare dată.

"Am, ca şi alţii, convingerea că domnul Antonescu a luat practic decizia de a merge singur şi de a fi un candidat din opoziţiei, pentru că până aum candidaţii la Prezidenţiale care au candidat din opoziţie au câştigat", a spus Ponta, după ce a participat la reuniunea informală a PSD de la hotel Rin.

Anterior, surse politice declarau, pentru MEDIAFAX, că Ponta le-a spus, joi, social-democraţilor reuniţi la hotelul Rin, că liderul PNL Crin Antonescu "şi-a făcut nişte calcule şi va candida la Preşedinţie din partea opoziţiei".

Potrivit acestor surse, în interiorul reuniunii PSD s-a ţinut un singur discurs, de către Victor Ponta, în timpul căruia au fost proiectate imagini de la Congresul PSD din urmă cu patru ani, când actualul preşedinte al formaţiunii a preluat funcţia.

Ponta le-a spus social-democraţiilor că "în mare, Crin Antonescu şi-a făcut nişte calcule şi va candida la Preşedinţie din partea opoziţiei", au mai declarat sursele.

"Lucrurile stau aşa, şi acum să vedem ce facem", le-a mai spus Ponta social-democraţilor.

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat înaintea reuniunii că liderii PSD, PC şi UNPR nu s-au întrunit ca să petreacă, ci pentru a face un bilanţ al celor patru ani de când Ponta a fost ales preşedinte, dar şi pentru a discuta despre viitorul USL.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro