POLITIC: Ponta: În România sunt 15 milioane cu drept de vot, lucru pe care îl va spune Parlamentul la CCR | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Ponta: În România sunt 15 milioane cu drept de vot, lucru pe care îl va spune Parlamentul la CCR

În România, astăzi, conform datelor preliminare ale recensământului anul trecut, locuiesc 15 milioane de cetăţeni cu drept de vot, iar acest argument, împreună cu altele, va fi transmis CCR de către Parlament, a declarat Victor Ponta la Realitatea TV.

"Cum procedăm în continuare: există o singură posibilitate foarte clară: ce va decide CCR va fi respectat, aplicat de Guvern. Ce va decide nu ştiu să vă spun. Ce pot să vă spun, şi asta m-au informat şi pe mine azi preşedinţii celor două camere, aşa cum de altfel e normal, înainte de a se lua decizia CCR, fiecare dintre părţi îşi va spune punctul de vedere, pentru că am avut două părţi: preşedintele suspendat şi Parlamentul care l-a suspendat, iar Parlamentul va spune: dvs, Curtea ne-aţi spus să avem un barem extrem de înalt, care nu mai există în Europa, jumătate plus unu din numărul total al alegătorilor înscrişi pe liste, în realitate lucrurile stau în felul următor: a existat boicot, nu suntem 18 milioane de cetăţeni", a arătat el.

Întrebat explicit câţi votanţi sunt, primul-ministru a răspuns: "În România, astăzi, conform datelor preliminare ale recensământului anul trecut, locuiesc 15 milioane de cetăţeni cu drept de vot. În plus faţă de aceştia, sunt înregistraţi cu CNP încă 3 milioane cu drept de vot care locuiesc în străinătate, dacă mai trăiesc sau dacă nu au renunţat la cetăţenia română. Din cei 15 milioane, 1,6 milioane sunt de etnie maghiară, cei care nu au votat ieri".

El a explicat că din cauza Guvernului Boc, INS nu a prezentat datele referendumului, care ar fi putut fi folosite ca referinţă la referendum. "Dintr-un motiv foarte simplu, pe care l-am verificat după ce am ajuns prim-ministru, anul trecut Guvernul Boc nu a pus la dispoziţie sumele necesare pentru soft, aparatură şi toate celelalte mijloace necesare pentru a se încărca datele referendumului. Le-am pus noi la dispoziţie, dar e tardiv", a răspuns premierul.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro