POLITIC: Ponta, ambasadorilor UE: Suntem determinați să lucrăm împreună pentru binele României şi Europei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Ponta, ambasadorilor UE: Suntem determinați să lucrăm împreună pentru binele României şi Europei

Premierul Victor Ponta a participat miercuri, de Ziua Europei, împreună cu membrii Cabinetului, la o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene, acreditați la Bucureşti, pe care i-a asigurat de determinarea Guvernului de a-și îndeplini angajamentele asumate față de UE.

"Această zi specială este cel mai bun prilej să vă asigur că suntem cu adevărat determinaţi să lucrăm împreună pentru binele României şi al Europei", a transmis şeful Executivului ambasadorilor europeni acreditați la Bucureşti, potrivit unui comunicat al Executivului.

Primul-ministru a precizat că marți, în Camera Deputaților, a fost adoptat cu o largă majoritate de voturi Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare, demers menit să transmită Europei un mesaj de responsabilitate, predictibilitate şi de colaborare în cadrul Uniunii Europene.

"Astăzi celebrăm Ziua Europei! Se împlinesc 62 de ani de la primul pas făcut în direcția unei Europe Unite, o Europă în primul rând a solidarității - principiul fundamental pe care se sprjină viitorul construcției europene şi, din nefericire, principiul cel mai puternic lovit de austeritatea ultimilor ani. Tocmai de aceea, cred cu tărie că a sosit momentul ca relansarea economică să se producă sub imperiul solidarității, iar creşterea sustenabilă şi crearea de noi locuri de muncă să ia locul austerității. Acesta este, deopotrivă, crezul şi misiunea pe care mi le asum pentru România europeană! La mulți ani tuturor cetățenilor români, cetăţenilor europeni!", a fost mesajul lui Ponta, de Ziua Europei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro