POLITIC: Ponta: Dacă îmi dau demisia, înseamnă că dau ţara celor care au distrus-o înainte, ar fi o trădare. Tăriceanu, posibil înlocuitor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Ponta: Dacă îmi dau demisia, înseamnă că dau ţara celor care au distrus-o înainte, ar fi o trădare. Tăriceanu, posibil înlocuitor

Victor Ponta a declarat, luni seară, că s-a gândit să îşi dea demisia din funcţia de premier, dar că acest gest ar fi fost o trădare a celor care l-au votat şi, solicitat să dea un exemplu de persoană pe care ar susţine-o în condiţiile în care el s-ar retrage, l-a indicat pe Călin Popescu Tăriceanu.

Ponta a fost întrebat, într-o emisiune a postului Antena 3, dacă s-a gândit în această perioadă la demisie.

"Sigur că da, cum să nu. Este o gândire foarte concretă, m-am gândit în felul următor: la partid, PSD, am găsit imediat o formulă prin care cei aflaţi acum la conducere - Rovana Plumb, ceilalţi colegi ai mei - pot foarte bine să conducă din punct de vedere politic partidul, mai ales că, practic din toamnă, începe pregătirea pentru alegerile locale, apoi pentru cele parlamentare. La Guvern, lucrurile stau în felul următor: în primul rând, nu că sunt de neînlocuit, nimeni nu e de neînlocuit, dar sunt nişte proiecte pe care le-am pus în aplicare şi pe care trebuie să le duc la bun sfârşit", a susţinut premierul.

"În al doilea rând (...), eu am fost votat, împreună cu Crin Antonescu, ca să guvernăm, dar am fost şi votaţi ca să nu mai ajungă ăia pe care i-am dat jos, adică Ungureanu, Predoiu, Boagiu, Ialomiţianu, toată gaşca. Păi, eu, dacă îmi dau demisia de la Guvern, înseamnă că dau ţara celor care au distrus-o înainte. Şi după aia ce facem, iarăşi venim şi muncim trei ani jumate ca să dăm înapoi oamenilor pensiile, salariile, TVA, toate celelalte lucruri... aia ar fi o trădare, categoric, a celor care m-au votat", a mai spus Victor Ponta.

Reamintindu-i-se evaluarea privind o eventuală demisie ca fiind "trădare", Ponta a precizat că se referă la demisia sa urmată de venirea unui guvern al celor care au fost înainte de 2012.

Întrebat dacă ar putea veni altcineva, Ponta a spus: "Dacă ar fi din partea USL, revin la ceea ce v-am mai spus despre echipă, nu trebuie să fiu eu căpitan".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro