POLITIC: Ponta i-a propus lui Băsescu o întâlnire pe tema FMI-buget, la care să participe Isărescu şi Chiţoiu. Întrevederea are loc loc astăzi la ora 17.00 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Ponta i-a propus lui Băsescu o întâlnire pe tema FMI-buget, la care să participe Isărescu şi Chiţoiu. Întrevederea are loc loc astăzi la ora 17.00

Premierul Victor Ponta i-a propus preşedintelui Traian Băsescu o întrevedere pe tema memorandumului cu FMI şi a proiectului de buget pe 2014, la care să participe atât guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cât şi ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, şi ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.

"Stimate Domnule Preşedinte, Având în vedere efectele negative ale suspendării de facto a acordului României cu instituţiile financiare internaţionale şi repercusiunile posibile ale neadoptării Bugetului de stat şi a Bugetului asigurărilor sociale pentru anul 2014, vă rog să fiţi de acord să avem o întâlnire pe această temă în vederea identificării soluţiilor de deblocare a acestei situaţii. Vă propun ca la această întâlnire să participe şi domnii Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, Daniel Chiţoiu, viceprim-ministru şi ministru al finanţelor şi Liviu Voinea, ministru delegat pentru Buget. Vă rog să binevoiţi a stabili o dată pentru realizarea acestei întâlniri. Cu deosebită consideraţie, Victor Ponta, Prim Ministru", se arată în solicitarea transmisă de premierul Ponta către preşedintele Băsescu.

Premierul Victor Ponta a confirmat că întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu va avea loc marţi, la ora 17.00.

"Voi merge de la 17.00, cu domnul Chiţoiu şi Voinea. Guvernatorul nu ştiu dacă vine, am să-l sun", a declarat Ponta.

Premierul a făcut anunţul înainte de a intra în cabinetul preşedintelui Senatului, Crin Antonescu.

Anterior, surse concordante declarau pentru MEDIAFAX că întâlnirea urma să aibă loc marţi la ora 17.00.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro