POLITIC: Ponta: Nimeni din USD nu va iniţia sau sprijini schimbarea lui Antonescu de la şefia Senatului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Ponta: Nimeni din USD nu va iniţia sau sprijini schimbarea lui Antonescu de la şefia Senatului

Premierul Victor Ponta, preşedinte al PSD, a anunţat, luni, că nimeni din USD nu va iniţia sau sprijini vreun demers privind revocarea preşedintelui PNL, Crin Antonescu, din funcţia de preşedinte al Senatului.

El a ţinut să sublinieze, într-o conferinţă susţinută după şedinţa conducerii PSD, că nimeni din USD nu va iniţia şi nu va sprijini revocarea din funcţie a actualului preşedinte al Senatului, Crin Antonescu.

"Vreau să precizez foarte clar, pentru că au existat diverse speculaţii în media şi, cu cât se opresc mai repede, cu atât mai bine, că nimeni din cadrul USD, din senatorii USD, nu va iniţia şi nu va sprijini vreo acţiune, vreo procedură de revocare a domnului Crin Antonescu din funcţia de preşedinte al Senatului şi din acest punct de vedere decizia este foarte clară", a afirmat Ponta.

Premierul a declarat, luni, în debutul şedinţei BPN al PSD, la care presa a avut acces, că îşi doreşte ca marţi seară "colegii liberali" să nu sacrifice USL pentru proiectul personal al lui Crin Antonescu.

"Vreau să spun un singur lucru pe care vi-l voi propune încă o data astăzi: să facem toate eforturile care ţin de USD pentru a continua cele două obiective fundamentale pe care ni le-am asumat în urmă cu trei ani, şi anume să schimbăm un regim politic, regimul Traian Băsescu, cu un regim democratic, european şi modern şi să guvernăm bine ţara. Sper şi îmi doresc ca mâine seară colegii liberali să nu sacrifice un proiect atât de important pentru un proiect personal al domnului Antonescu. Proiectul domniei sale trebuie să fie înscris în marele proiect naţional care este USL", a spus Ponta.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro