POLITIC: Ponta: Oamenii aşteaptă lucruri bune de la PSD şi aliaţii UNPR, PC. Poate o da Dumnezeu, şi de la PNL | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Ponta: Oamenii aşteaptă lucruri bune de la PSD şi aliaţii UNPR, PC. Poate o da Dumnezeu, şi de la PNL

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, în debutul şedinţei BPN a PSD, la care presa a avut accces, că oamenii aşteaptă lucruri bune de la PSD şi de la aliaţii UNPR şi PC, el adăugând: "Poate o da Dumnezeu, şi de la PNL".

"Restul lucrurilor, să ştiţi că oamenii le aşteaptă de la PSD şi de la aliaţii noştri, de la UNPR, de la PC. Poate o da Dumnezeu, şi de la PNL. Dar de la noi le aşteaptă lucrurile bune şi noi avem datoria să ne ocupăm de ce vor oamenii", a spus Ponta.

El a arătat că social-democraţii trebuie să fie pregătiţi şi să îşi facă datoria faţă de oameni în ceea ce priveşte Legea bugetului de stat pe 2014, unde trebuie să se vadă dacă "sabotajul" preşedintelui Traian Băsescu va urma "linia binecunoscută".

"Azi avem câteva lucruri importante pe care trebuie să le discutăm pentru finalul de an şi evident pentru pregătirea anulul viitor: vedem Legea bugetului de stat, în mod sigur va fi cea mai improtantă pentru că ţara are nevoie de buget şi o să vedem exact dacă sabotajul preşedintelui va merge în lina binecunoscută. Noi trebuie să fim pregătiţi şi să ne facem treaba faţă de oameni", a spus Ponta.

"În al doilea rând, haideţi să vedem pentru anul viitor să continuăm lucrurile bune: oamenii au nevoie de pensii, de salarii, de investiţii", a adăugat premierul.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro