POLITIC: Tăriceanu: În România, democraţia şi statul de drept astăzi sunt în pericol | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Tăriceanu: În România, democraţia şi statul de drept astăzi sunt în pericol

Preşedintele PLR Călin Popescu-Tăriceanu a declarat joi că democraţia şi statul de drept sunt în pericol în România pentru că există unele instituţii de forţă ale statului care scapă controlului civil, iar lupta împotriva corupţiei nu trebuie să permită excese şi abuzuri de putere.

"În România, democraţia şi statul de drept astăzi sunt în pericol.(...) Toate instituţiile statului trebuie să funcţioneze sub controlul civil, sub controlul cetăţenilor. Între Parlament şi Executiv există aceste raporturi de control şi echilibru reciproc. Din păcate există alte instituţii care scapă controlului civil şi aici mă refer la unele dintre instituţiile de forţă ale statului", a declarat Tăriceanu în timpul unei conferinţe de presă, organizată pentru anunţarea fuziunii PLR-PC, din care va rezulta ALDE.

Tăriceanu, care va împărţi preşedinţia ALDE cu actualul preşedinte al PC, Daniel Constantin, consideră că nu concurează cu PNL pentru electoratul liberal din ce în ce mai numeros şi "dezamăgit de ceea ce face în momentul de faţă PNL".

"Partinul Naţional Liberal şi-a pierdut nu numai valorile tradiţionale, dar a renunţat la ceea ce înseamnă esenţa valorilor liberale, apărarea drepturilor individului şi este astăzi promotorul unei politici care pare mai degrabă îndreptată către întărirea instituţiilor de forţă a instituţiilor represive, care folosesc drept armă principală cătuşele", a spus Tăriceanu.

Preşedintele PLR consideră că este necesară apariţia unui partid care să se detaşeze de modul în care PNL face politică, o modalitatea copiată "la virgulă" după modelul în care a făcut politică în România fostul preşedinte Traian Băsescu.

"Vrem să-i reprezentăm mai ales pe acei români care cred în libertatea individuală, în necesitatea unui partid care să apere şi să promoveze drepturile şi libertăţile individului, care astăzi sunt puse la grea încercare de instituţii ale statului. În România, din păcate, pot să constat cu regret că este în regres în acest moment faţă de începutul anilor ‘90. Într-adevăr am avut cu toţii sentimentul că ne regăsim libertatea şi drepturile noastre ca cetăţeni şi constat, cum spuneam, cu mâhnire, să văd că astăzi democraţia în România este în regres", a spus Tăriceanu.

Tăriceanu consideră că PNL are un procent de încredere foarte mare, dar liderii partidelor au un procent foarte mic, pentru că se bucură de un transfer de simpatie din partea preşedintelui Klaus Iohannis.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro