Politica sanitara sau sanatate cu politica? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Politica sanitara sau sanatate cu politica?

Chiar am crezut in reforma lui Nicolaescu. Chiar am crezut in buna-credinta a actualului ministru al Sanatatii. Chiar mi-a trecut prin minte ca multi medici sint impotriva lui deoarece reforma le trage "presul" de avantaje de sub picioare. Chiar am crezut ca ministrul Sanatatii va face TOTUL pentru pacienti, mai presus de politica, mai presus chiar decit interesele cadrelor medicale. M-am inselat. Prima deziluzie a venit atunci cind ministrul Nicolaescu a avut tupeul sa se laude in fata natiunii ca in luna mai vor ajunge medicamentele. N-a fost asa, decit pentru Casa de Sanatate a privilegiatilor, acolo unde cotizeaza parlamentarii, politistii, armata si magistratii. A doua deziluzie a venit atunci cind, culmea, acelasi ministru a venit cu propunerea abracadabranta ca bugetele pentru medicamente sa fie alocate medicilor de familie si nu farmaciilor, ca pina acum. O timpenie ingrozitoare care ar transforma cabinetele medicale in veritabile tarabe de piata. Ca sa nu mai amintesc de pericolul ca unii medici sa inceapa sa prescrie preferential retete compensate si gratuite. A treia mare deziluzie am simtit-o cind a inceput aplicarea efectiva a legilor din pachetul "Nicolaescu". Ma refer la schimbarea directorilor de spitale si numirea interimarilor in vederea organizarii unui asa-zis concurs peste trei luni, dupa criterii clientelare, de partid. In Bucuresti, de pilda, acolo unde cu siguranta a avut un cuvint greu de spus ministrul Sanatatii, sint exemple de-a dreptul hilare. Pai, e schimbat din functie dr. Sorin Simion, directorul Spitalului "Colentina", cu un economist, patron de firma de materiale sanitare, care a facut afaceri cu acest spital. Chipurile, economistul respectiv si-a cesionat actiunile la firma - cui credeti? - fiului sau. Penibil! Asadar, este schimbat un director care de doi ani de zile si-a gestionat activitatea in asa fel incit spitalul sa scape de datorii si e uns unul incompatibil sadea. Al doilea exemplu de tot risul este cazul de la Spitalul "Pantelimon", tot din Bucuresti, unde acelasi ministru il schimba pe directorul uns tot de el si care acum trei luni era cel mai bun. Cind a gresit Nicolaescu? Atunci cind l-a uns director pe Dan Serban sau acum, cind l-a schimbat? Mergind mai departe, in provincie adica, un cuvint greu de spus in schimbarea directorilor l-au avut directiile de sanatate publica si prefecturile. Astfel, la Braila, era de asteptat ca dr. Stefan Mihailescu, fostul director al Spitalului Judetean, sa fie mazilit dupa schimbul de replici pe care l-a avut in urma cu citeva luni cu senatorul liberal Dan Sabau, presedintele Comisiei de Sanatate in Senat. In acest context, cum putea fi agreat dr. Mihailescu de catre dr. Lucica Scutaru, cea care a ajuns director la DSP cu sustinerea lui Sabau, atunci cind s-a impartit cascavalul puterii cu PD. Ca si in cazul prefectului Nicolae Mitroi, de altfel. Culmea e ca la masa tratativelor, Spitalul Judetean a fost "adjudecat" de PD, astfel ca dr. Pricop, directorul interimar, fost membru ApR, in prezent PNL, s-ar putea sa nu fie nici el batut in cuie pe post. Toate aceste exemple conduc la aceeasi concluzie: schimbarea directorilor s-a facut pe criterii politice, iar concursurile care se vor organiza peste trei luni vor fi la fel ca si pe vremea PSD: se inscrie cine vrea si iese cine trebuie. N-au decit sa-si imparta "pifteaua" puterii pina la ultimul dispensar din judet, pina la ultima scoala din Cucuietii de Jos, caci si in invatamint e la fel, daca asa se simt bine potentatii zilei! Jalnica este, insa, toata aceasta mascarada a pretinsilor reformatori, in frunte cu ministrul Nicolaescu, in urma careia sint minjiti cu noroi niste oameni precum dr. Mihailescu, care a facut multe pentru Spitalul Judetean si sint pensionati cu forta niste medici precum dr. Virgil Costea, dr. Olga Popescu, dr. Turchina s.a.m.d. Or, toate acestea se intimpla pentru ce? De fapt, mai corecta ar fi intrebarea, pentru cine? Caci pentru noi, pacientii de azi sau de miine, in niciun caz...

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro