Politicienii braileni, luati prin surprindere de demisia lui Stolojan | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Politicienii braileni, luati prin surprindere de demisia lui Stolojan

Rasturnare de situatie la nivel inalt. Dupa ce a fost desemnat prim - ministru acum citeva zile, Theodor Stolojan a anuntat, ieri, ca renunta la acest mandat. Motivatia data de acesta a fost ca doreste sa faca loc in virful puterii si generatiei mai tinere. Anuntul a fost facut la sfirsitul sedintei PD-L de ieri: "Am luat hotarirea sa depun mandatul de premier desemnat la presedintele Romaniei. Cei doi presedinti de partid au semnat acest parteneriat pentru Romania care sa asigure o guvernare solida, stabila pentru urmatorii ani. Presedintele Romaniei, potrivit Constitutiei, este singurul care va lua decizia cui sa ii incredinteze mandatul. Argumentul meu este ca cei doi presedinti care au semnat Parteneriatul pentru Romania trebuie sa isi asigure garantia acestuia prin cele mai importante functii in stat: functia de prim-ministru si presedinte al Senatului", a explicat Stolojan decizia sa, precizind ca doreste "ca prin acest gest al meu sa dau o speranta tinerei generatii". La citeva ore dupa anuntul facut de Stolojan, presedintele Basescu a anuntat ca l-a desemnat in functia de premier pe un alt democrat - liberal, nimeni altul decit presedintele PDL, Emil Boc. Basescu a explicat ca i s-a parut normal sa desemneze ca premier pe cineva din cadrul partidului care a adunat cele mai multe voturi.

Politicienii au fost luati prin surprindere

Legat de aceasta schimbare de situatie, presedintele PDL Braila, Nicolae Mitroi, a precizat ca gestul lui Stolojan se incadreaza intr-un sistem democratic, chiar daca se intimpla pentru prima data in Romania. Acesta considera ca Boc este o varianta de premier la fel de buna ca Stolojan, deoarece PDL are suficienti oameni pregatiti: "Gestul lui Stolojan a fost unul de o democratie reala si nu una inchipuita. Este dreptul lui pina la urma de a se razgindi. Nimeni nu stie mai bine motivele decit el, asa ca e dreptul lui de a lua o decizie. Boc e o varianta la fel de buna ca Stolojan. Si nu numai Boc, putea sa fie si Blaga prim-ministru sau Videanu... Avem destui oameni pregatiti care sa ocupe aceasta functie. In fond, aici oamenii conteaza mai putin decit mecansimul pe care o echipa intreaga incearca sa il puna in functiune. Atita timp cit s-a semnat pactul pentru Romania, nu conteaza cine e premier, daca tot ce s-a stipulat in pact se intimpla".
La rindul sau, deputatul PSD Mihai Tudose, s-a declarat uimit de toate cele intimplate, declarind ca nu stie ce sa mai creada: "Am ramas fara cuvinte. Nu stiu ce se intimpla. Nu pot sa inteleg. Ma rog, pina la urma, daca echipa care trebuie sa lucreze stie ce are de facut, indiferent cine face parte din ea, iar daca efectele sint aceleasi, atunci nici nu prea conteaza. Bine, atita timp cit nu vorbim de persoane care o iau razna. Nu cunosc motivele lui Stolojan, dar daca el asa a decis.... Nu am ce comenta".
Deputatul PSD Viorel Balcan a confirmat si el faptul ca intimplarea de ieri i-a luat prin surprindere, insa a precizat ca este bine ca nu s-au rupt protocolul si pactul de abia incheiate: "Si pe noi ne-a luat prin surprindere anuntul lui Stolojan. Ma rog, e problema lui, e decizia lui. Pe noi ne-a multumit faptul ca nu s-au rupt pactul si protocolul si ca lucrurile merg inainte. Sper ca lucrurile sa se linisteasca, iar pina lunea viitoare sa avem un guvern, ca sa trecem la treaba".
In ceea ce il priveste, senatorul PSD Ion Rotaru considera ca gestul lui Stolojan este o dovada de neseriozitate din partea acestuia si se teme ca si cu Boc s-ar putea intimpla la fel: "Mi se pare ca a fost o treaba neserioasa din partea lui Stolojan, dovada ca apele sint inca tulburi. Eu cred ca nici solutia cu Boc nu e una tocmai fericita, mai ales ca presedintele spusese ca cei care au cistigat deja mandate anul acesta la locale sa nu acceada si la astfel de functii. Asa ca ma tem sa nu apara iar vreo schimbare. Eu vreau sa se inteleaga odata, pentru ca avem treaba in Parlament si stam pe loc din cauza asta. Romanii vor sa vada rezultate, nu spectacol politic".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro