Popularitatea lui Vladimir Putin a crescut după prezidenţiale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Popularitatea lui Vladimir Putin a crescut după prezidenţiale

Popularitatea lui Vladimir Putin a crescut de când a câştigat alegerile prezidenţiale din 4 martie, ajungând la 55%, nivelul din 2010, arată un sondaj dat publicităţii joi.
Potrivit Fundaţiei pentru Opinia Publică, cota de popularitate a lui Putin ajunsese în a doua jumătate a anului 2010 la 56%, dar a scăzut la 43% în 2011. Apoi a crescut treptat la 54% înainte de alegerile prezidenţiale.
Putin a câştigat detaşat scrutinul şi va conduce Rusia în următorii şase ani.
Şi popularitatea formaţiunii sale, Rusia Unită, a crescut la 47%, faţă de decembrie 2011, când era de 30%.
Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 3.000 de persoane din 64 de regiuni ale Rusiei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro