Prea mult pişat la Administraţia Pieţelor! Trebuie taxat! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Prea mult pişat la Administraţia Pieţelor! Trebuie taxat!

Te doare mintea când vezi cam ce probleme au cei din Administraţia Pieţelor Brăila. Sunt unele personaje pe acolo care încasează salarii de 7.000 de lei net, dar gândesc cu fundul. Ca să vitalizeze maxim activitatea Administraţiei Pieţelor, aceşti indivizi sau individe s-au gândit să restricţioneze accesul la toaletă pentru pieţari, adică să le permită să facă pipi numai de două ori pe zi gratuit, iar în rest – cu plată. Asta pe principiul “prea mult v-aţi pişat în capul nostru, acum e timpul să vă taxăm din orice poziţie”.

Măsura e de tot râsul. Adică de asta nu îşi îndeplinea Administraţia Pieţelor indicatorii economici, pentru că nu taxau suficient nevoile fiziologice ale pieţarilor? De asta nu luau şefii de la Administraţia Pieţelor prime şi mai grase la sfârşitul anului, pentru că oamenii din spatele tarabelor mergeau prea des la toaletă?

Cum să îl taxezi pe un om care îţi plăteşte chirie că merge mai mult de două ori pe zi la toaletă? După logica de fier a celor din conducerea Administraţiei Pieţelor, şi la restaurant ar trebui ca clienţilor să li se permită numai un număr limitat de vizite la toaletă! Păi, dacă oamenii au închiriat tarabe şi plătesc lunar pentru treaba asta, Administraţia Pieţelor Brăila are obligaţia să le asigure toate condiţiile oamenilor. Dacă li se pare că pieţarii fac pipi prea des, atunci să le cumpere un Prostamol ceva sau să mărească chiriile.

Dar în niciun caz nu poţi să te apuci să îi contabilizezi pieţarului drumurile făcute la toaletă. Te pomeneşti că pieţarii vor primi cartele dintr-alea cum erau pe timpul lui Ceauşescu la pâine şi un angajat va bifa câte un “X” pe cartelă de fiecare dată când respectivul pieţar va intra la toaletă  ca să facă pipi sau, după caz, ceva mai consistent.

Iar primarul Marian Dragomir se apucă să discute în conferinţă de presă despre câte pipi gratuite ar trebui să primească pieţarii zilnic. Dar chiar nu îşi dă nimeni seama că prin astfel de abordări, autorităţile locale fac Brăila de râsul râsului. (Aventurile Lui Pee Pee)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro