Prefectul, solicitat sa intervina in conflictele dintre crescatorii de animale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Prefectul, solicitat sa intervina in conflictele dintre crescatorii de animale

Prefectul Brailei, Nicolae Mitroi, este rugat sa intervina in disputele intre crescatorii de animale din judet, care-si fura unii altora tovarasii de asociatie. Un astfel de crescator de bovine de la Chiscani i-a semnalat lui Mitroi, recent, ca asociatia sa s-a dus de ripa, si a ajuns la 2 oameni, din 12, dupa ce o consateana a complotat impotriva lui si i-a atras colegii, cu promisiuni desarte si minciuni: "Noi ne-am chinuit, am discutat cu oamenii, a trebuit sa-i grupam, sa-i asezam, iar cind am reusit, o doamna de la noi din comuna a intervenit, i-a dezinformat (daca ar fi sa amintim numai de faptul ca le-a spus ca vor primi subventie numai daca vin la dinsa) si a distrus tot ce am construit noi. Vreau sa va spun ca am intrat in asociatie cu 15 oameni, si am ramas numai doi, ceilalti au plecat la doamna respectiva. Nu e corect, eu zic ca anumite persoane, care au avut acces mai de mult la anumite informatii, ar trebui sa-i lase si pe ceilalti sa faca ceva, sa se dezvolte. Noi am vrut sa organizam, am incercat sa facem ceva, dar am fost boicotati".
Prefectul Mitroi i-a explicat acestuia ca supravietuirea, in economia de piata, este dificila: "Cine poate, oase roade! E vorba si de talentul de lider, ce sa facem!".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro