Prefectura cheamă la dialog social sindicatul de la "Laminorul" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Prefectura cheamă la dialog social sindicatul de la "Laminorul"

Cancelaria Prefecturii judeţului Brăila a anunţat că mâine se va întruni Comisia de Dialog Social pentru a lua în discuţie adresa Sindicatului "Metal 94" a SC "Laminorul", prin care se solicită sprijin în vederea relansării activităţii unităţii. Anunţul vine după ce, la finele săptămânii trecute, laminoriştii au pichetat sediul Prefecturii în încercarea de a atrage atenţia autorităţilor locale cu privire la problemele cu care se confruntă uzina, în contextul crizei economico-financiare. Printre revendicările formulate de protestatari s-au numărat implicarea societăţii în proiecte de investiţii în infrastructură, modificarea procedurilor legate de plata TVA, precum şi stoparea concedierilor individuale de personal.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro