Premieră în triatlonul românesc | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Premieră în triatlonul românesc

Reprezentanta ţării noastre a participat, între 9 şi 12 iulie, la Campionatul European de triatlon de la Geneva, unul dintre cele mai dificile concursuri de profil. Cu un timp total de 1h08:59, Andreea Teodora Bălan a reuşit prima calificare a unui sportiv român junior la un Campionat Mondial, precizează FRTRI.

Eforturi deosebite

Legitimată la Clubul Sportiv Olimpia, Andreea Teodora Bălan a urcat deja pe podium atât în competiţii naţionale, cât şi balcanice, printre performanţele sale numărându-se locul 1 la Campionatul Balcanic din Turcia, din 2012, dar şi medalia de aur la Triathlon Challenge Mamaia (2013).
„Ne bucură enorm primul mare succes de acest gen al unui junior, cu atât mai mult cu cât Federaţia Română de Triatlon, înfiinţată recent şi care abia de anul trecut a început să beneficieze de suportul autorităţilor, a depus eforturi deosebite de a-şi susţine sportivii şi de a promova una dintre cele mai frumoase discipline sportive. De altfel, aş dori să punctez şi rezultatele bune pe care alţi doi juniori de-ai noştri, Lokodi Mátyás şi Gergo Simon, le-au obţinut în competiţie, ceea ce demonstrează că eforturile noastre de a creşte triatlonul în România dau roade", a declarat Adrian Nanulescu, preşedintele FRTRI.
La competiţia de la Geneva a luat parte şi senioarea Antoanela Manac, în vârstă de 20 de ani, cea care a reprezentat România la prima ediţie a Jocurilor Olimpice Europene, desfăşurate luna trecută în Baku.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro