Premierul nord-irlandez se autosuspendă din funcţie pentru şase săptămâni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Premierul nord-irlandez se autosuspendă din funcţie pentru şase săptămâni


Interimatul va fi asigurat de actualul ministru nord-irlandez pentru companii, Arlene Foster, a precizat preşedintele William Hay, spre surpriza generală.
Partidul Unionist Democrat (DUP) şi-a exprimat din nou încrederea în liderul său, Peter Robinson, în cursul dimineţii de luni.
Robinson este supus la presiuni după ce soţia sa, în vârstă de 60 de ani, a fost acuzată că a comis nereguli financiare acordând susţinere unui tânăr cu care avea o legătură extraconjugală. Ea urmează să demisioneze săptămâna aceasta din funcţia de deputat al Parlamentului din Londra şi membru al Adunării regionale nord-irlandeze.
Potrivit BBC, soţia lui Robinson le-ar fi cerut unor oameni de afaceri să investească 50.000 de lire sterline pentru a-şi ajuta amantul, pe atunci în vârstă de 19 ani, să deschisă un restaurant în 2008.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro