Premiul Nobel pentru Pace, decernat finlandezului Martti Ahtisaari | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Premiul Nobel pentru Pace, decernat finlandezului Martti Ahtisaari

Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat, vineri, fostului presedinte finlandez Martti Ahtisaari, pentru numeroasele sale misiuni de mediere in intreaga lume, a anuntat comitetul Nobel norvegian, relateaza AFP.
Mediatorul acordului de pace in provincia indoneziana Aceh, Ahtisaari, in virsta de 71 de ani, este recompensat "pentru importantele sale eforturi, pe mai multe continente, timp de peste trei decenii, in vederea rezolvarii conflictelor internationale", a declarat la Oslo presedintele comitetului Nobel norvegian, Ole Danbolt Mjoes.
"Aceste eforturi au contribuit la o lume mai pasnica si la “fraternitatea intre natiuni” in spiritul lui Alfred Nobel", a declarat Mjoes.
In acest an, 197 de personalitati si organizatii au concurat pentru obtinerea Premiului Nobel pentru Pace.
Premiul Nobel pentru Pace, care consta intr-o medalie, o diploma si un cec in valoare de zece milioane de coroane suedeze (un milion de euro), va fi inminat la Oslo, la 10 decembrie, data aniversara a mortii fondatorului sau, omul de afaceri si filantropul suedez Alfred Nobel.
Ahtisaari a prezidat in 2005 semnarea acordului de pace dintre Guvernul indonezian si separatistii Miscarii Aceh Liber (GAM), punind capat conflictului care a generat, in 1976, aproximativ 15.000 de morti.
Finlandezul, considerat drept un pretendent pentru cistigarea Premiului Nobel pentru Pace in anii anteriori, a primit recompensa in urma unui esec.
Ahtisaari, in calitate de emisar special al ONU intre noiembrie 2005 si martie 2007, nu a reusit sa rezolve conflictul kosovar.

Martti Ahtisaari declara ca independenta Namibiei este "activitatea sa cea mai importanta"

Martti Ahtisaari a apreciat, vineri, ca cea mai importanta activitate desfasurata in cariera sa de diplomat a fost in favoarea independentei Namibiei, intr-un interviu acordat radiodifuziunii norvegiene NRK, imediat dupa decernarea premiului Nobel pentru Pace, relateaza AFP.
"Bineinteles, Namibia este cea mai importanta actiune deoarece a durat foarte mult timp", a declarat laureatul, precizind ca eforturile sale pentru incheierea unui acord de pace cu rebelii separatisti ai Miscarii Aceh Liber (GAM) din Indonezia si cele pentru independenta Kosovo sint "de asemenea importante".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro