Strauss-Kahn se află în custodie în faimoasa închisoare Rikers din New York, după ce a fost arestat sâmbătă pentru că ar fi încercat să violeze o cameristă. El este vizat de şapte capete de acuzare şi riscă până la 25 de ani de închisoare.
Şeful FMI neagă acuzaţiile.
Ministrul spaniol de Finanţe a spus că şeful FMI se confruntă cu "acuzaţii foarte grave", dar că decizia "ţine doar de Strauss-Kahn". Ea şi-a exprimat simpatia pentru presupusa victimă. "Dacă ar fi să-mi exprim susţinerea pentru cineva, ar fi pentru femeia agresată, dacă într-adevăr s-a întâmplat asta", a spus ministrul.
Strauss-Kahn a primit susţinere de la premierul Luxemburgului şi şeful Eurogroup, Jean-Claude Juncker. "Sunt foarte supărat. Nu mi-a plăcut ce am văzut la televizor", a spus acesta.
FMI a spus că a fost informat despre acuzaţiile ce i se aduc oficialului şi că va continua să monitorizeze evoluţiile din acest caz.
