Prieten si dusman | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Prieten si dusman

Nu prea inteleg de ce un candidat la un anumit post care se cistiga prin alegeri (fie el de primar sau chiar de presedinte al tarii) si care nu a intrat in turul al doilea, atunci cind acesta se desfasoara, trebuie sa-si anunte sprijinul pentru unul dintre cei doi ramasi in cursa. Cum nu inteleg nici de ce un partid, altul decit cel al carui candidat se lupta in turul doi, trebuie sa anunte pe cine sprijina mai departe si sa-si indemne alegatorii sa voteze cu respectivul. Isi imagineaza cineva ca, facind asta, automat cei care au votat in primul tur cu candidatul sau partidul clasat de la pozitia a treia in jos isi vor da votul catre cel indicat de unul sau de altul? Or, isi inchipuie cineva ca macar membrii de partid vor da ascultare orbeste indemnului liderilor?
Chiar daca politica-i o curva, mi se pare cam pervers ca, dupa ce o luna de zile, pe timpul campaniei electorale, ai balacarit alt candidat ori partidul din care face parte, sa te trezesti ca, in turul doi, sa-ti exprimi sustinerea fata de acestia. Nu mai vorbesc de doctrine, orientari politice etc, dar cum ramine cu toate criticile aduse pina cu doar citeva zile in urma respectivului candidat sau partid? Hai, ca Partidul Conservator, de exemplu, sprijina Partidul Social Democrat in turul doi e de inteles, dar sa vezi ca PD-L sprijina candidatul PSD, asa cum se intimpla, de exemplu, la Primaria Municipiului Braila, pare aberant. Mai ales in contextul in care e la fel de posibil ca, daca in Consiliul Local Municipal sa functioneze o alianta PSD-PD-L, la Consiliul Judetean sa se creeze o majoritate PSD-PNL. Ori sa vezi ca, tot la Braila, candidatul PNTCD la Primarie il sprijina pe Aurel Simionescu, in timp ce PNTCD, ca partid, il sustine pe Constantin Cibu. La fel de aberant este si in Bucuresti, unde PNL il sprijina pe candidatul "independent" Sorin Oprescu, sustinut sus si tare de PSD, de unde a plecat doar pentru ca unii din partid n-au vrut sa fie el candidatul oficial al social-democratilor. De ce oare nu pot aceste partide sau acesti candidati care n-au prins turul doi sa nu sprijine pe nimeni si sa-si considere proprii alegatori suficient de inteligenti incit sa poata decide singuri? N-ar fi, oare, mai cinstit? Pentru ca, in realitate, nu de grija propriului electorat isi exprima liderii in cauza sustinerea in turul doi pentru un candidat sau altul, la mijloc fiind de fapt vorba de interese legate de functii prin directiile Primariei ori posturi de viceprimar sau vicepresedinte de CJ.
Si este cu atit mai ciudat cu cit, peste doar citeva luni, la alegerile generale, PSD, PD-L si PNL se vor balacari din nou. Atunci se vor "uita" prieteniile actuale si vor deveni iar "dusmani". Trebuie sa faca asta, macar pentru o luna.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro