Primăria face curat în urma hoţilor de fier vechi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Primăria face curat în urma hoţilor de fier vechi

Înlăturarea vatei minerale de la termoizolaţia magistralei de termoficare, care a fost răvăşită şi aruncată de hoţii de fier vechi chiar în apropierea curţilor şi grădinilor localnicilor din Chiscani, şi-a găsit un loc în agenda şefilor administraţiei brăilene. Astfel, primarul Aurel Simionescu a precizat că a dat dispoziţie ca o echipă să cerceteze şi să intervină pentru eliberarea zonei. "Vom întreprinde o acţiune de strângere. Problema este că avem un deşeu specific, deci nu se poate duce la groapa de gunoi. Înţeleg eu că la Slobozia este un depozit din acesta care anihilează un astfel de deşeu. Trebuie să se facă o colectare, cel puţin la modul mare, să spunem aşa. După aceea, o să vedem cum recuperăm - dacă este cazul -, suma respectivă. Pentru că această problemă este rezultatul hoţilor care au desfăcut de acolo şi unii dintre ei sunt prinşi, să spunem. Atunci va trebui ca atunci când discutăm despre prejudiciu să ne referim nu numai la fierul propriu-zis, la conductă, ci şi la nişte acţiuni pe care le întreprindem pentru a realiza această eliberare de vată de sticlă", a declarat Simionescu. Totodată, edilul şef şi-a manifestat încrederea că magistrala de termoficare, care este proprietatea privată a municipiului şi a fost dată în administrarea SC CUP Dunărea SA în vederea casării şi valorificării, va fi vândută în cele din urmă.
Redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei" au încercat să ia legătura şi cu primarul comunei Chiscani, însă Ion Crăciun nu a putut fi contactat.

"Acele deşeuri de vată minerală sunt periculoase pentru mediu şi sănătate"

Şi deputatul PSD Marian Dragomir a făcut un comentariu în privinţa situaţiei problematice apărute în preajma comunei Chiscani, acesta avându-şi originile în localitate. Parlamentarul a atras atenţia asupra a două aspecte ale problemei: modul în care au fost sustrase conductele şi în al doilea rând asupra pericolului pe care îl constituie deşeurile din vată minerală.
"În această situaţie, Garda de Mediu trebuie să efectueze un control care să lămurească lucrurile. Din punctul meu de vedere, clar acele deşeuri de vată minerală lăsate în urmă de hoţi sunt periculoase pentru mediu şi sănătate şi de aceea se impune colectarea rapidă şi depozitarea în condiţii de siguranţă. Al doilea aspect este următorul: bucăţile de conductă furate nu s-au dematerializat brusc, ele au fost predate unor centre de colectare care mai departe le-au revândut, însă se poate reface traseul în sens invers până la identificarea hoţilor", a declarat Dragomir, dând totodată de înţeles că în perioada în care el a ocupat funcţia de director al Gărzii de Mediu astfel de situaţii erau sancţionate foarte dur.
Reamintim că, în ediţia de joi, 26 martie, cotidianul "Obiectiv" a tras un semnal de alarmă faţă de pericolul pe care îl reprezintă pentru sănătate, dar şi pentru mediu, sutele de kilograme de vată minerală provenind de la termoizolaţia fostei conducte magistrale de termoficare, care stau împrăştiate pe câmp în apropiere de Chiscani. Pe o lungime considerabilă de-a lungul conductei, deşeul a fost lăsat la voia întâmplării. Pericolul vine de la fibrele ce compun materialul termoizolant, mai precis de la praful de sticlă rezultat din degradarea acestora de-a lungul anilor, particule care pot fi purtate de vânt şi inhalate, ori depuse pe legumele din grădinile oamenilor, aflate la câţiva metri distanţă şi astfel ingerate, provocând probleme.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro