Pe lângă alergătorii brăileni, cei de la CSAT Bucureşti şi Voinţa Sibiu, au mai fost invitaţi sportivi din Ungaria şi Bulgaria. Organizatorii s-au pregătit pentru o competiţie cu 20 de manşe şi 4 alergători la start, printre concurenţi regăsindu-se campionul naţional en titre şi actualul deţinător al Cupei României la dirt track, Alexandru Toma, multiplul medaliat Fănică Popa, bulgarii Milen Manev şi Chavdar Cerven, dar şi o serie de sportivi de perspectivă de la CSM.
Conform programului stabilit de conducerea clubului brăilean, de la ora 16.00, pe parcursul a 7 manşe, vor concura juniorii, urmând ca după aceea să intre în concurs sportivii seniori. După ultima manşă a etapei de campionat vor mai avea loc alte trei manşe pentru desemnarea învingătorilor din cadrul celei de-a doua competiţii, "Cupa primăverii".
