Prima reţinere în dosarul deschis după reportajul realizat de Sky News | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Prima reţinere în dosarul deschis după reportajul realizat de Sky News

Unul dintre cei trei bărbaţi cercetaţi în dosarul legat de reportajul realizat de postul tv britanic Sky News a fost reţinut, potrivit avocatului acestuia, citat de MEDIAFAX.

"Au fost reaudiaţi toţi inculpaţii, iar faţă de clientul meu, domnul Pantics Atilla Szaba, s-a luat măsura reţinerii, urmând ca mâine dimineaţă să se decidă dacă se va sesiza şi instanţa de judecată. Deocamdată, e singurul reţinut din acest dosar, dar bănuiesc că şi ceilalţi vor fi reţinuţi. Sunt trei acuzaţii: constituire de grup infracţional organizat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi comunicare de informaţii false", a declarat, pentru MEDIAFAX, avocatul Marcel Vrabie.

Procurorii au început urmărirea penală pe numele a trei dintre cei cinci români care au legatură cu realizarea reportajului Sky News, unul dintre aceştia fiind reţinut pentru 24 de ore de DIICOT. Iniţial, procurorii anunţaseră că suspecţii sunt acuzaţi de complicitate la "comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională", infracţiune pentru care riscă până la cinci ani de închisoare. De asemenea, bărbaţii sunt acuzaţi şi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Trei dintre cele cinci persoane care au legătură cu realizarea materialului Sky News despre presupuşi traficanţi de arme din România au fost chemate, din nou, joi, la sediul DIICOT pentru continuarea cercetărilor, după ce miercuri seara audierile au fost întrerupte. Unul dintre cei audiaţi este Szanto Aurelian Mihai, cel care ar fi intermediat legătura jurnaliştilor cu persoanele care apar în înregistare. Aceştia nu au făcut nicio declaraţie la intrarea în sediul DIICOT, fiind însoţiţi de avocaţi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro