Primarul regreta ca si-a iesit din fire | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Primarul regreta ca si-a iesit din fire

Ieri, in cadrul unei conferinte de presa, primarul Constantin Cibu le-a marturisit ziaristilor ca regreta iesirea pe care a avut-o la sfirsitul saptaminii trecute, atunci cind a atacat-o si chiar a jignit-o pe viceprimarul Daniela Vasioiu, timp de aproximativ o ora, in fata ziaristilor. Edilul-sef a precizat ca el este deschis pentru o colaborare normala si ca a dat dovada de acest lucru de foarte multe ori, dar ca nu poate sa accepte, la infinit, ca altcineva sa o faca pe inspectorul general in Primarie. "Mi-a parut rau ca mi-am iesit din fire. A fost o greseala si nu era normal sa fac acest lucru, dar orice om are o limita de suportabilitate. Nu se poate sa vorbesti despre cirdasie intre primar si consilieri. Complici sint ei, la partid, cu noi nu sint complici. Cum poti sa faci asemenea afirmatii? Ce hotarire promovata de noi a fost nelegala, in cirdasie sau in interesul unui grup oarecare? Toate hotaririle au fost in interesul brailenilor".
In ceea ce priveste o posibila demisie a viceprimarului Daniela Vasioiu, primarul a declarat ca nu poate fi vorba despre o demisie impusa de el, ci doar de o hotarire personala. "Ce vor hotari consilierii, e treaba lor. Totusi, ei nu pot sa-i impuna sa-si dea demisia, dar pot sa o revoce din functie".
Reamintim ca primarul Constantin Cibu a inceput conferinta de presa de saptamina trecuta pe un ton ridicat si cu aprecieri deloc politicoase, la modul general, la adresa celor care-l critica, cu referire evidenta, insa, la Daniela Vasioiu si colegii sai, consilierii democrati. Enervat la culme, de interventiile Danielei Vasioiu, primarul a depasit, de citeva ori, limita bunei cuviinte in discutia cu viceprimarul, insa aceasta a continuat sa vorbeasca, intrerupindu-l, ceea ce l-a infuriat si mai mult.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro