Prizonier în propria minte | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Prizonier în propria minte

Unii pacienţi aflaţi în stare vegetativă au o cât de mică activitate cerebrală, iar alţii pot prezenta chiar tipuri de activitate cerebrală asemănătoare adulţilor sănătoşi, conform unui studiu care dărâmă mitul conform căreia starea vegetativă este lipsită complet de conştienţă, informează BBC.
În cadrul studiului desfăşurat la Universitatea Cambridge, oamenii de ştiinţă au identificat modele de activitate cerebrală în cazul unor persoane aflate în stare vegetativă, fapt care sugerează că acestea pot fi conştiente. În mod normal, medicii consideră că aceşti pacienţi cu leziuni cerebrale severe nu sunt conştienţi de ceea ce se întâmplă în jurul lor, deşi par în stare de trezie. Cercetătorii speră că munca lor va ajuta la identificarea pacienţilor care sunt de fapt conştienţi, dar în imposibilitate de a comunica.
După leziuni cerebrale grave, produse în urma unor accidente rutiere sau a unor atacuri majore de cord, unele persoane pot părea că s-au trezit, dar încă nu răspund la evenimentele din jurul lor. Medicii descriu aceşti pacienţi ca fiind într-o stare vegetativă. De obicei, pacienţii deschid ochii şi privesc în jur, dar nu pot reacţiona la stimuli şi nu pot răspunde solicitărilor medicilor. Unii oameni rămân în această stare timp de mulţi ani, scrie BBC.
Însă o seamă de studii recente au pus sub semnul întrebării acest diagnostic, sugerând că unii pacienţi pot fi de fapt conştienţi de ceea ce se întâmplă în jurul lor, dar se află în imposibilitatea de a comunica.
Echipa de cercetători a studiat 13 de pacienţi aflaţi în stare vegetativă, cartografiind activitatea electrică a nervilor acestora cu ajutorul unei plase de electrozi aplicate pe scalpul lor. Modelele electrice şi conexiunile înregistrate au fost apoi comparate cu cele ale unor voluntari sănătoşi.
În cadrul studiului au fost identificaţi patru din cei 13 pacienţi care prezentau o activitate cerebrală similară cu cea observată la voluntari. Dr. Srivas Chennu, care a coordonat studiul, a declarat că acest lucru sugerează că unele dintre reţelele creierului care susţin starea de conştienţă la adulţii sănătoşi pot fi bine conservate la unii pacienţi aflaţi în stare vegetativă persistentă.
În a doua etapă a experimentului lor, oamenii de ştiinţă au scanat creierul celor patru pacienţi cu ajutorul unui RMN, cerându-le să îşi imagineze că joacă tenis. Studii anterioare arătaseră că zona creierului legată de planificarea mişcării se activează atunci când unii oameni în stare vegetativă efectuează o sarcină. Echipa de cercetători a constatat că trei dintre pacienţi au avut rezultate similare, sugerând că aceştia au fost suficient de lucizi pentru a înţelege o comandă şi că au decis în mod conştient să o execute.
Dr. Chennu a precizat că acest tip de informaţii ar putea fi de ajutor pentru familii şi asistenţii medicali care au grijă de astfel de pacienţi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro