Profesorul gălăţean Bogdan Ciucă a fost premiat în cadrul conferinţei internaţionale “Afirmarea libertății și a drepturilor omului în contextul crizelor globale – Educație și digitalizare” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Profesorul gălăţean Bogdan Ciucă a fost premiat în cadrul conferinţei internaţionale “Afirmarea libertății și a drepturilor omului în contextul crizelor globale – Educație și digitalizare”

Parlamentul României, Academia Română şi  Asociaţia “Conştiinţă şi libertate” au organizat, la începutul lunii decembrie, Conferința științifică internațională “Afirmarea libertății și a drepturilor omului în contextul crizelor globale – Educație și digitalizare”/ ”Affirming Freedom and Human Rights in the Context of Global Crises – Education and Digitalisation”. Scopul principal al acestei conferințe a fost de a discuta despre importanța libertății religioase și de conștiință,  despre rolul educației şi a drepturilor omului. În contextul crizelor globale, securitatea socială, democrația, educația alături de problematica drepturilor omului, și în mod special a libertății religioase și de conștiință, au devenit o temă primordială în topul abordărilor științifice.  Conferința a reunit cercetători de top, academicieni, cadre universitare din diverse domenii, lideri religioși, reprezentanţi  ai mediului IT, scopul fiind  de a împărtăși experiențele și a schimba rezultatele cercetărilor pe aceste subiecte actuale cu impact major asupra societății noastre. Ideile expuse în cadrul conferinţei se vor regăsi editate în paginile “Jurnalului Libertății de Conștiință” – ediția a XI-a, care se va realiza în colaborare cu Secretariatul de Stat pentru Culte, Universitatea Politehnică București, International Religious Liberty Association (SUA), Association Internationale pour la Défense de la Liberté Religieuse (Elveția), Institute for Peace Studies in Eastern Christianity (S.U.A.).

În cadrul conferinţei au fost premiaţi: Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei, av. Laura Vicol, preşedintele Comisiei Juridice de Disciplină şi Imunităţi din Camera Deputaţilor, Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii Politehnice din Bucureşti, dar şi profesorul gălăţean Bogdan Ciucă, preşedintele Academiei de Ştiinţe Juridice din România.

La finalul conferinţei prof univ. dr. Bogdan Ciucă a apreciat calitatea evenimentului şi a declarat: “Sunt onorat de acest premiu oferit de reprezentanţii Parlamentului, Academiei Române şi mediului diplomatic. Tema drepturilor omului rămâne o temă profundă, îngrijorătoare şi din păcate  una … actuală. Astfel de momente merită rememorate”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro