Programul activităţilor dedicate copiilor Brăilei, de 1Iunie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Programul activităţilor dedicate copiilor Brăilei, de 1Iunie

De la ora 11.00, copiii se vor putea picta pe faţă în prezenţa clovnilor, prinţeselor şi spiriduşilor care vor anima atmosfera. O altă acţiune inedită a organizatorilor este târgul de adopţie a câinilor comunitari. Aceştia sunt vaccinaţi şi vor fi aşezaţi într-un ţarc special, iar un medic veterinar va oferi copiilor şi părinţilor toate informaţiile despre patrupede. Aceleaşi activităţi, dar de la ora 12.00, se vor derula şi pe Faleza Dunării. De la ora 14.00, pe Faleză, în organizarea Primăriei şi a Asociaţiei Cuza Sport se va juca baschet. Sâmbătă şi duminică, de la ora 09.00, de jur împrejurul fântânii cinetice, 20 de copii, aşezaţi câte doi la zece mese vor juca şah. Pe Faleza Dunării, de la ora 09.00, se desfăşoară un concurs de desene pe asfalt, un spectacol susţinut de preşcolari, iar elevii Liceul de Artă "Hariclea Darclee" vor realiza picturi pe faţă. În holul monumental al Teatrului "Maria Filotti", de la ora 10.30, are loc o expoziţie cu produse obţinute în cadrul cercului de origami. De la ora 11.00, în sala mare a teatrului brăilean poate fi vizionat spectacolul "Micuţa Dorothy". Şi tot de la ora 11.00 se desfăşoară competiţia de ciclism "Cursa Armonia". Startul se va lua din faţa Primăriei. Pot participa copii şi tineri cu vârsta cuprinsă între 14 şi 20 de ani. De la ora 13.00, în Grădina Mare, "Bella Italia" organizează concursuri de desene pe asfalt, picturi pe faţă şi concursuri culinare. După-amiază, de la ora 17.00, pe Faleza Dunării are loc un spectacol susţinut de elevii Liceului de Artă "Hariclea Darclee", Palatul Copiilor şi elevii Şcolii Populare de Artă "Vespasian Lungu". De la ora 20.00 este pregătit un spectacol de magie şi dresuri de animale mici.
Cei care nu pot ajunge sâmbătă la piesa de teatru "Micuţa Dorothy", mai au ocazia să o vizioneze duminică, de la ora 11.00 şi de la ora 17.00. Tot la Teatrul "Maria Filotti" dar de la ora 10.00, are loc lansarea de carte "Bunica Albă". În continuarea zilei de 31 mai, de la ora 10.30, pe faleză se desfăşoară Cursa Copilăriei - concurs de role şi biciclete. În intervalul orar 17.00 - 17.30, din Barieră şi până în faţa Palatului Administrativ se desfăşoară Carnavalul Copilăriei. În fruntea paradei va fi Fanfara Garnizoanei. Nu vor lipsi clovnii, care vor face scamatorii şi jonglerii, copiii costumaţi adecvat unui carnaval şi "Corabia Piraţilor". Alaiul va merge până în dreptul fântânii din zona Palatului Administrativ şi se va deplasa spre scena de pe Esplanada Dunării. De la ora 17.30 este programat un spectacol de fanfară, iar de la ora 17.45, dansuri moderne. La fiecare jumătate de oră se va organiza câte un concurs.
Momentul culminant al tuturor manifestărilor prilejuite de Ziua Internaţională a Copilului va fi un spectacol ce va începe la ora 19.45, pe Faleza Dunării. Spectacolul va cuprinde concursuri de karaoke, de dans, "Cel mai frumos costum de carnaval", "Să fim copii pentru încă o zi", etc. Invitat de onoare, Anca Ţurcaşiu. Seara se va încheia cu un foc de artificii. Maraton de baschet de Ziua Copilului

* acţiunea sportivă va dura patru ore şi se va derula, vineri, pe Esplanadă

Vineri, de la ora 14.00 şi până la ora 18.00, în faţa scenei de concerte de pe Esplanadă, se va desfăşura o competiţie inedită, "Cupa 1 iunie - Cupa prieteniei", în cadrul căreia se vor desfăşura patru meciuri de baschet.

Acţiunea la care vor participa 100 de elevi este organizată de CS Cuza Sport Brăila în parteneriat cu Primăria Brăila, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia pentru Sport, Colegiul Naţional "Nicolae Bălcescu", Şcoala "Spiru Haret" şi are ca obiective dezvoltarea spiritului competiţional şi al celui de fair play, sporirea interesului general pentru mişcare şi participarea comunităţii locale la dezvoltarea baschetului ca sport de performanţă, prin organizarea unor jocuri demonstrative între echipele de la CS Cuza Sport şi cele ale echipelor liceelor participante. Cu acest prilej se va încheia şi programul "Să creştem sănătoşi!", prilej cu care 80 de copii vor primi şorturi şi tricouri din partea Silviei Nanu, patroana firmei Di Nano By Siltex. Sponsorii vor oferi tuturor participanţilor dulciuri şi sucuri.
Pentru echipa de minibaschet a CS Cuza Sport, formată din jucătorii Cătălin Mustaţă, Mihnea Ioniţă, Florin Voiculeţ, Cristi Nedelcu, Alexandru Banu, Răzvan Ilie, Edi Fodor, Andrei Dragomir, Dani Macovei, Ovidiu Pop, Ştefan Negoiţă, Dragoş Dumitru aceasta este ultima repetiţie înaintea participării în Liga Naţională, competiţie rezervată copiilor cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani, care va începe pe data de 21 iunie, în judeţul Dămboviţa. (Costel FILIP)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro