Programul "Prima Casă" la Brăila: aproximativ 80 de cereri aprobate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Programul "Prima Casă" la Brăila: aproximativ 80 de cereri aprobate

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a anunţat că a aprobat un număr de 8.000 de contracte pentru programul "Prima Casă", dintr-un total de 8.300 de cereri, pentru garanţii de 330 milioane de euro, respectiv 33% din buget. "Diferenţa o reprezintă dosare aflate în analiză sau care necesită completarea documentaţiei. Valoarea solicitărilor de garantare depăşeşte 330 milioane euro, media garanţiilor acordate situându-se în jurul valorii de 41.000 euro", se arată într-un comunicat al Fondului. Compartimentul de presă al FNGS pentru IMM a precizat că pentru Brăila numărul dosarelor aprobate, raportat la totalul de 8.000 este de circa 1 procent, adică aproximativ 80 de cereri, pentru garanţii de aproximativ 2 milioane de euro. Procentajul comunicat de fond situează Brăila în a doua jumătate a topului judeţelor cu cele mai multe cereri de accesare a programului "Prima Casă" pe primul loc fiind clasat Bucureştiul împreună cu judeţul Ilfov, cu 35%, urmat de Cluj, Constanţa şi Braşov, cu o medie de 7 procente. La fel ca şi situaţia prezentată la nivel naţional, unităţile bancare finanţatoare a proiectelor aprobate în cazul Brăilei sunt BRD - GSG şi BCR. Lista la nivel naţional este completată de "Alpha Bank", "Banca Transilvania", "Millennium Bank" şi "Raiffeisen Bank". Aproape jumătate dintre beneficiarii programului au ales achiziţia unei locuinţe de două camere, acelaşi lucru regăsindu-se şi în preferinţele brăilenilor, urmând cu 21,76% apartamentele cu trei camere, iar cu 13,4% garsonierele. Mai trebuie adăugat că majoritatea locuinţelor achiziţionate prin program au fost construite înainte de anul 2008.
Reamintim că, la nivel local, primul apartament cumpărat prin programul "Prima Casă" a costat 55.000 euro, are 3 camere cu multiple îmbunătăţiri şi este situat pe strada General Eremia Grigorescu.

Ce este "Prima Casă"?

Programul Prima Casă este un proiect guvernamental lansat în vara acestui an, în cadrul căruia sunt oferite condiţii avantajoase de creditare pentru achiziţia sau construcţia unui imobil. Sunt eligibile pentru acest program persoanele fizice care nu deţin o locuinţă, individual sau împreună cu soţii lor sau cu alte persoane, indiferent de modul în care a fost dobândită această proprietate şi nici nu au în derulare un credit ipotecar. În plus, potenţialii beneficiari trebuie să poată achita un avans de cel puţin 5% din preţul de achiziţie al locuinţei, dacă preţul acesteia este mai mic sau egal cu 60.000 euro, sau 3.000 de euro plus diferenţa dintre preţul de achiziţie al proprietăţii şi 60.000 de euro în cazul în care aceasta costă mai mult de 60.000 de euro.
Cu titlu informativ, iată care ar fi bugetul necesar accesării programului: pentru o familie formată din 3 persoane, la un credit pe 25 de ani, cu dobandă de 5,3% la un credit de 30.000 euro, rata lunară este de circa 756 lei, iar salariul net minim de încadrare ar trebui să fie 2.160 lei/lună. Dacă se doreşte un credit de 35.000 euro, rata lunară este de 882 lei (salariul minim net de încadrare ar trebui să fie 2.370 lei/lunar), la un credit de 40.000 euro, rata lunară este de 1.008 lei (iar salariul net minim de încadrare ar trebui să fie 2.580 lei/lună), iar la un credit de 55.000 euro, reiese o rată lunară de 1.390 lei, raportat la un salariu net minim de încadrare de 3.217 lei/lună. De menţionat este că aceste proiecţii sunt informative întrucât calculele exacte sunt efectuate de banca finanţatoare pentru fiecare solicitare în parte.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro