Proiect educaţional la Muzeul Brăilei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Proiect educaţional la Muzeul Brăilei

Marţi, 5 aprilie, de la ora 12, secţia „Istorie" a Muzeului Brăilei „Carol I" şi Şcoala Gimnazială Chiscani organizează proiectul educaţional „Valorificarea Patrimoniului Istoric Local. Potenţialul turistic din zona Chiscani". 

În prima etapă a proiectului, elevii claselor a VII-a se vor familiariza cu obiectivele activităţii şi cu elementele de patrimoniu mobil, imobil şi imaterial de pe teritoriul comunei Chiscani, urmând ca în cea de a doua etapă, ce va loc în săptămâna „Şcoala Altfel" (18-22 aprilie), tinerii să întocmească o hartă cu traseele şi punctele de interes turistic din zona de studiu.
Coordonatorii acestui proiect sunt Viorel Stoian, muzeograf la Muzeul Brăilei „Carol I" şi Gianina Băjenică, profesor la Şcoala Gimnazială Chiscani.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro