Proiectul "Impreuna pentru natura" la final | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Proiectul "Impreuna pentru natura" la final

La sfirsitul anului trecut scoala din Chiscani a fost gazda unei actiuni din proiectul "Impreuna pentru natura", desfasurat in perioada iulie - decembrie in cadrul Programului de Granturi pentru Dezvoltare Scolara.
La "Carnavalul verde", din 21 decembrie, au participat si 20 de copii de la Scoala Tichilesti, alaturi de elevii din Chiscani.
Evenimentul a inceput prin intonarea imnului "Natura, prietena mea" de catre membrii clubului "Impreuna pentru natura", dupa care s-a realizat o dezbatere "Pro natura" coordonata de prof. Varvara Voicu. Apoi s-au amintit activitatile desfasurate in cadrul proiectului "Impreuna pentru natura", de catre institutoarea Georgeta Neagu si o prezentare in power point a activitatilor, de catre prof. Daniela Caranfil. Directorul scolii, prof. Didina Tiganus, a oferit diplome pentru membri de onoare ai clubului "Impreuna pentru natura" si pentru cei implicati in activitatile proiectului.
"Carnavalul verde" a fost prezentat de inv. Fanica Botareanu, dupa care s-a trecut la parada costumelor din materiale reciclabile, cele mai reusite fiind premiate. La eveniment au participat, alaturi de cadrele didactice amintite, si Carmen Dirnea, contabil, Ion Craciun, primarul comunei Chiscani si Elena Purice, reprezentantul parintilor. Pentru realizarea acestei activitati si a proiectului, elevii au fost recompensati cu diplome si dulciuri de catre prof. Romeo Mocanu, inspectorul responsabil cu proiectele din partea Inspectoratului Scolar.
Cu aceeasi ocazie s-a lansat si primul numar al revistei trimestriale "Impreuna pentru natura". "Consideram anul 2007 un an fructuos in derularea proiectelor educative si comunitare in scoala noastra cu impact asupra comunitatii unde ne desfasuram activitatea. Am raspuns astfel la superlativ tuturor provocarilor profesionale si datorita muncii in echipa a oamenilor scolii rezultatele au fost pe masura", a spus inv. Fanica Botareanu, responsabilul cu Proiecte si Programe Comunitare in Scoala Chiscani.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro