Cel puţin 200 de persoane s-au strâns ieri, după rugăciune, în centrul Damascului, pentru a-şi exprima susţinerea pentru manifestaţiile împotriva regimului, relatează Al Jazeera.
"Ne sacrificăm sângele, sufletul pentru tine, Daraa", au scandat ei.
Protestatarii s-au întâlnit cu un grup de susţinători al preşedintelui Bashar al-Assad.
Opoziţia siriană a convocat o "zi a demnităţii" ieri, prin manifestaţii în apropiere de moschei, în pofida promisiunilor făcute de şeful statului.
Bashar al-Assad a ordonat eliberarea tuturor celor arestaţi în timpul protestelor care afectează ţara. Bouthaina Shaaban, consilier al preşedintelui sirian, a negat joi, într-o conferinţă de presă, că Bashar al-Assad ar fi ordonat forţelor de ordine să deschidă focul asupra demonstranţilor de la Daraa şi a spus că informaţiile despre victime sunt exagerări ale presei occidentale. De asemenea, ea a acuzat elemente externe de alimentare a tulburărilor.
