Mergi la conţinutul principal

Proxenet brăilean arestat la Braşov. Şi-a obligat iubita să se prostitueze

Închisă în apartament, luată la bătaie şi obligată să practice prostituţia. De acest tratament violent a avut parte o tânără de 22 de ani, din oraşul Însurăţei, care s-a împrietenit cu persoana nepotrivită. Valentin Mardale, un individ de 28 de ani, care şi-a petrecut câţiva ani la puşcărie, a câştigat mai întâi încrederea fetei apoi a transformat-o în concubină. Săptămâna trecută, el a invitat-o la Braşov, unde închiriase un apartament, şi a pus-o să ofere servicii sexuale, contra cost. În primă fază, au arătat anchetatorii, fata ar fi fost de acord, însă ulterior s-a răzgândit.
Alarma s-a dat pe 14 august, în jurul orei 20.00, când un bărbat de 56 de ani, din satul Lacu Rezi, oraşul Însurăţei, s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila şi a reclamat că fiica lui, de 22 de ani, este victima unor infracţiuni comise de către Valentin Mardale. "Sesizarea tatălui a fost făcută după ce a primit de la fiica sa un SMS, prin care îi transmitea că este sechestrată, într-un apartament din municipiul Braşov, de către concubinul ei, care o agresează şi o obligă să practice prostituţia.
Imediat după primirea plângerii, în cauză a fost constituită echipa operativă, formată din poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale Brăila, care a verificat aspectele sesizate şi a stabilit că acestea se confirmau. S-a luat imediat legătura cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov", a precizat ag. şef adj. Camelia Bucur din cadrul Poliţiei brăilene. În aceeaşi zi, poliţiştii braşoveni i-au depistat pe cei doi în locuinţa indicată de victimă, ambii fiind conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Braşov, în vederea audierii.
În continuare, cercetările au fost preluate de poliţiştii brăileni, care i-au probat suspectului faptul că în perioada 13-14 august 2015, a lipsit-o de libertate în mod ilegal pe concubina lui, a înlesnit şi îndemnat-o să practice prostituţia, pe raza municipiului Braşov, obţinând foloase patrimonale. Pe 15 august, judiciariştii brăileni l-au reţinut pe suspect, pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi proxenetism.

Proxenetul a anunţat, pe site-uri de profil, serviciile oferite de concubină

Duminică, Valentin Mardale a fost dus în faţa instanţei şi arestat pentru o lună de zile. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului, iar cererea a fost admisă de către Judecătoria Brăila. "Instanţa de judecată a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul Mardale Valentin, 30 de zile, începând cu data de 16 august şi până la data de 14 septembrie, inculusiv.
În după-amiaza de 13 august, inculpatul, împreună cu concubina sa, persoana vătămată C.S., au părăsit cu un maxi-taxi municipiul Brăila, îndreptându-se spre Braşov, unde, într-un apartament închiriat, persoana vătămată urma să se prostitueze", se arată în comunicatul parchetului. Potrivit procurorilor, pe parcursul deplasării şi pe timpul şederii în Braşov, inculpatul Valentin Mardale a postat pe diferite site-uri de profil anunţuri prin care promova serviciile oferite de concubina sa. El a făcut demersuri în vederea închirierii locaţiei din Braşov şi i-a procurat tinerei diverse bunuri, facilitând astfel practicarea prostituţiei. A urmat apoi bătaia. "Inculpatul, prin lovituri şi ameninţări cu acte de violenţă la adresa persoanei vătămate şi a familiei acesteia, a împiedicat-o pe aceasta să părăsească apartamentul, până în momentul când au intervenit organele de poliţie din Braşov", mai arată procurorii brăileni. În acest caz se continuă cercetările în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Mardale a dat foc unui "Audi A4"

Nu este pentru prima dată când Valentin Mardale comite infracţiuni. În noiembrie 2009, brăileanul care avea atunci 22 de ani, împreună cu un alt tânăr, a incendiat un autoturism "Audi A4". Pe numele acestuia a fost emis mandat de arestare în lipsă şi, întrucât se sustrăgea măsurii dispuse de Judecătoria Brăila, poliţiştii l-au dat în urmărire. Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 16 spre 17 noiembrie 2009, împreună cu Adrian Neagoe (24 de ani) a incendiat, cu intenţie, maşina unui brăilean. Focul a distrus în totalitate interiorul autoturismului şi, parţial, exteriorul acestuia, afectând totodată o altă maşină aflată în apropiere, prejudiciul total produs fiind de 50.000 de lei. La data de 18 noiembrie 2009, Neagoe a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, fiind încarcerat în Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Valentin Mardale a reuşit să se facă nevăzut. El a fost prins ulterior şi a petrecut ceva timp la puşcărie, în urma condamnării. După cum au precizat surse din rândul anchetatorilor, Mardale fusese eliberat din închisoare în 2013.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro