PSD se simte la fel de bine ca matusa Tamara | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PSD se simte la fel de bine ca matusa Tamara

Sincer, cred ca pesedistii ar trebui felicitati. Si spun asta pentru ca mi se pare o adevarata performanta sa pierzi 6 procente in sondaje, in mai putin de o luna, decit sa cistigi 10 in acelasi interval de timp. Am si argumente. Poftim, Basescu nu a facut absolut nimic in ultimele 30 de zile si tot a mai ciugulit 3 procente in ceea ce priveste increderea populatiei. Asadar, nu-i greu sa cresti in sondaje. Adevarata piatra de incercare mi se pare sa faci ceva, da' ceva special, astfel incit intr-o perioada scurta de timp sa te duci de-a berbeleacul prin sondaje. PSD a reusit acest lucru. Cind v-am zis ca in acest partid de stinga sint multi profesionisti, m-ati injurat si m-ati acuzat ca-s comunist, ca tin cu Bunicuta. Ei, acu' sa va vad, comenteaza vreunul in formatie? Alo, deci daca pina si in sondajul comandat de PSD, ala aparut marti prin presa, se zice ca partidul lui Geoana a pierdut in 30 de zile fix sase procente (de la 29 la 23), voi mai aveti tupeu sa ma contraziceti? Mare om politic acest Adrian Nastase! Mare prezenta de spirit a avut el cind a inventat-o pe matusa Tamara si a ridicat-o la statutul de cea mai bogata baba cu o pensie derizorie din Romania. Ce-i drept, nici evolutia lu' DIP nu ar trebui minimalizata, caci si multimiliardele alea care-i ocupa nejustificat spatiul din declaratia de avere au contribuit la prabusirea PSD in sondaje.
Asadar si prin urmare, PSD este pe drumul cel bun. Inca vreo doua-trei scandaluri dintr-astea de genul "Matusa Tamara" si, la anul pe vremea asta, baietii lui Geoana se vor uita in sus in sondaje ca sa-l zareasca pe Dan Voiculescu si toti muncitorii lui de la Antena 1-PC. Ridem noi, glumim tot noi, dar sa stiti ca nu-i usor ca dupa ce ai fost la putere atitia ani, iar lumea din Romania si-a pus increderea babana in tine, tu, PSD-ule, sa fii in stare sa ajungi de la 23 de procente la un impresionant 2% in sondaje. Poate ca in acest moment ar trebui sa iasa la rampa Ion Iliescu si sa se demaste daca nu ca un mare corupt, macar ca un mare sustinator al curentului liberal. Doar asa, daca Bunicuta ar spune ca regreta ca nu a fondat ea in '90 PNL, ar putea PSD sa taie un "3" din coada celor 23 de procente cu care este cotat acum in propriile sondaje. Hai baieti, haideti ca se poate!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro