"Rapid nu este favorita in grupa G a Cupei UEFA" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Rapid nu este favorita in grupa G a Cupei UEFA"

Antrenorul Razvan Lucescu a declarat, miercuri, ca echipa Rapid nu poate fi considerata favorita in grupa G a Cupei UEFA, in care va evolua alaturi de formatiile Paris Saint-Germain, Panathinaikos Atena, Mlada Boleslav si Hapoel Tel-Aviv.
"Nu se poate spune ca Rapid este favorita. Toata lumea spune asta, la fel s-a intimplat si cu Sarajevo, si cu Nacional, doar pentru ca am fost sfert-finalisti in sezonul trecut. Acum nu mai sintem priviti ca outsideri", a spus Lucescu, care a revenit, miercuri, in tara, dupa o vizita pe care le-a facut-o copiilor sai la Geneva, unde acestia studiaza.
Razvan Lucescu este de parere ca grupa G este una "destul de echilibrata", in care doar Paris Saint-Germain pare un adversar mai dificil, "ca nume". "PSG este reprezentanta unui fotbal puternic, Panathinaikos e un nume cu traditie, chiar daca fotbalul elen este intr-o usoara scadere in momentul de fata, iar cei din Israel joaca un fotbal ambitios si agresiv, poate nu asa de tacticizat ca in Occident. Cehii, daca au eliminat pe Olympique Marseille, inseamna ca au ginduri mari in Cupa UEFA", a comentat tehnicianul rapidist, subliniind insa ca giulestenii vor face tot posibilul pentru a ocupa unul dintre primele trei locuri in grupa, care i-ar asigura calificarea in 16-imile Cupei UEFA.
Lucescu a apreciat ca programul grupei G ar putea dezavantaja Rapidul, care va sta in ultima etapa, insa crede ca o victorie in primul meci din grupa, cu Paris Saint-Germain, ar fi "un pas urias spre calificare".
"Imi doresc in noaptea asta sa inchid ochii si miine sa ma trezesc in primavara europeana. Ar fi, pentru fotbalul romanesc si pentru Rapid, extraordinar sa trecem pentru a doua oara consecutiv de grupe", a spus Lucescu.
In grupa G, Rapid va intilni pe teren propriu formatiile Paris SG (19 octombrie) si Mlada Boleslav (23 noiembrie), iar in deplasare va juca impotriva celor de la Hapoel Tel Aviv (2 noiembrie) si Panathinaikos Atena (29/30 noiembrie).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro