Rasmussen salută exerciţiile NATO-Rusia privind apărarea antirachetă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Rasmussen salută exerciţiile NATO-Rusia privind apărarea antirachetă

"Aceste exerciţii, asistate de simulatoare, au demonstrat că este o realitate cooperarea dintre Rusia şi Alianţă şi ar putea oferi rezultate concrete", a subliniat secretarul general, în cursul unei reuniuni NATO-Rusia la nivel ministerial.

Organizarea exerciţiilor comune Rusia-NATO în domeniul apărării antirachetă în teatrele de operaţiuni fusese suspendată după războiul dintre Rusia şi Georgia din august 2008.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro